Încălzirea globală

Clima, se pare, continuă să se modifice, în sensul urcării temperaturilor indicate de termometre. Este poate cauza pentru care avem acum apă și lapoviță în loc de zăpadă. Țin minte că acum circa 20 de ani, iarna pe vremea asta era un frig de crăpau pietrele. Sau, o altă vorbă populară, un frig de să nu lași nici câinele afară. Ei bine, câinii se plimbă bine-mersi pe străzile orașului meu, înn această iarnă-toamnă.

Poate credem că și pentru noi este un lucru bun, prin faptul că nu e atât de frig. Facem reducere la factura de energie, gaz sau lemne, după caz. Și nu răbdăm atâta frig, putem ieși afară îmbrăcați mai lejer. Ar fi bine, deci, dacă n-ar fi rău. Și nu mă refer la lipsa zăpezii, care desigur ar fi frumos să apară și să ne învăluiască pe toți cu magia ei. În ultimii ani, cei de la National Geographic au realizat o prognoză și au scos niște fotografii cu harta lumii după o eventuală topire completă a ghețarilor de la poli. Iată cum arată Europa: (click pe imagine pentru mărire)

Harta Europei dupa topirea ghetarilor

Nivelul apei ar urca cu minimum 65 de metri. Marea Neagră și Marea Caspică s-ar uni cu Marea Mediterană, înghițind o bună parte din suprafața pe care acum o numim uscat. Ardealul ar supraviețui, protejat de Munții Carpați. Dar Bucureștiul nu se știe. În general, în Dobrogea și în partea sudică a țării situația ar fi dramatică. Ca în multe alte părți de pe continent.

Oare când o să ne trezim și o să încetăm să ne poluăm planeta?

O idee mișto de cadouri de sărbători

Unul din cele mai frumoase și magice momente ale lunii decembrie îl constituie momentul dăruirii unui cadou cuiva, unei persoane iubite, unui coleg sau unei cunoștințe. Și câți dintre noi nu deschidem cu bucurie, emoție și curiozitate pachetul ce ne este dăruit, dornici de a vedea ce se află înăuntru? Totuși, nu întotdeauna se nimerește ca cel care ne face cadoul să fie pe aceeași lungime de undă cu noi, și să ne dăruiască ceva care să ne placă într-adevăr. Desigur, în cazul familiei sau al iubiților, îți cam faci o părere despre ce i-ar plăcea celuilalt. Dar într-un mediu corporate, unde relațiile sunt mai mult de serviciu și de colegialitate, dacă vrei să faci un cadou cuiva, poți s-o dai foarte ușor în bază.

coș cadouri

Pentru a rezolva această problemă, cuiva i-a venit ideea să deschidă un magazin online, respectiv www.giftidea.ro, de unde să puteți comanda cadouri pentru colegii sau apropiații voștri. Acestea, cadourile, vin în anumite formate standard ce îmbună utilul, plăcutul, gustul și luxul cu tradiționalul. Astfel, puteți avea un cozonac, delicatese și ceai într-un coș ornat cu un ștergar clasic. Sau cognac de lux cu praline și cafea într-o cutie foarte frumoasă, alături de un glob pentru brad. Sau multe altele.

coș cadouri

Există o mulțime de variante de cadouri din care puteți alege. Sau, dacă doriți, puteți utiliza meniul Configurator al site-ului și vă puteți configura singuri cadoul: alegând mai întâi în ce vor fi puse aceste daruri (coș sau cutie, după care veți selecta ce model), apoi dacă doriți cozonac sau băutură (sau ambele), de care anume șamd, veți fi trecuți prin toate opțiunile și veți bifa doar ceea ce corespunde preferințelor dvs. La final se va afișa prețul.

cutie cadouri

Firma se angajează pe site să trimită gratis cadourile la o singură locație aleasă de cumpărător, oriunde pe teritoriul României. Și să o facă rapid, în circa 24-48 ore, prin Fan Curier. O idee excelentă ce se poate dovedi foarte utilă cu ocazia sărbătorilor de Paște și, pentru că intrăm în luna decembrie, de Crăciun sau de Anul Nou. În afară de faptul că alegeți niște cadouri cu gust și oarecum standard, nu mai aveți de umblat voi prin oraș, de căutat lichiorul cel mai ieftin, sau vinul cel mai bun, selecția este gata făcută și de vreme ce respectivii se ocupă de cadouri, vă puteți oarecum baza pe alegerile lor.

Sper să vă placă.

Bancuri despre iarnă

Doi prieteni comunică pe chat:
- A început să ningă afară!
- Dă-mi link!

aplicatie pentru zapada

O blondă ajunge în preajma Crăciunului la o stațiune montană. Merge la un hotel și, la recepție, vede afișate cotele zăpezilor:
Bușteni: 15 cm; Clăbucet: 19 cm; Postăvaru: 25 cm
Se duce la recepționer și cu glasul tremurat întreabă:
- Care e camera domnului Postăvaru?

La finalul toamnei, indienii dintr-o rezervație îndepărtată și-au întrebat șeful de trib dacă iarna care urmează va fi geroasă sau nu. Acesta, proaspăt întors din Occident și neinițiat în vechile lor secrete, le-a zis la plezneală că da. Cum a doua zi indienii au început să strângă lemne, îngrijorat, șeful de trib s-a dus în oraș și a sunat la cea mai apropiată stație meteorologică:
- Nu vă supărați, aveți date despre iarna care va urma?
- Da, se pare că va fi o iarnă geroasă, i-a răspuns meteorologul de serviciu.
Întors la ai lui, le-a trimis vorbă să strângă și mai multe lemne, pentru că iarna va fi cu adevărat friguroasă.
Peste două săptămâni, ca să verifice, s-a dus din nou în oraș și a întrebat din nou pe cei de la stația meteo dacă nu s-a schimbat previziunea. I s-a răspuns că nu, va urma o iarnă cruntă. Așa că s-a reîntors în sat și le-a spus indienilor să strângă și ultima crenguță din pădure, să aibă de foc.
Cum însă frigul se lăsa așteptat, șeful nostru de trib s-a dus a treia oară în oraș, și a sunat din nou la centrul meteo:
- Sunteți siguri că iarna se anunță geroasă?
- Da, absolut, i s-a răspuns de acolo.
- Păi este totuși cald. Pe ce vă bazați când spuneți asta?
- Indienii din apropiere strâng lemne într-o veselie!

Obiceiuri culinare ciudate de pe glob

Când vine vorba de mâncare, fiecare are propriul stil. Americanii de exemplu obișnuiesc să mănânce uscături, prăjeli și să folosească bețe, scrie Thrillist, în timp ce europenii sunt mai confortabili în utilizarea tacâmurilor de tip lingură, cuțit, furculiță. Iară mai jos o listă cu câteva dintre cele mai inedite, dacă nu ciudate, obiceiuri culinare de pe glob. Pe principiul că câte popoare, atâtea stiluri de a mânca.

mâncare

În Thailanda este considerat necioplit să duci mâncarea la gură cu furculița. În schimb, fucrulița se folosește pentru a împinge mâncarea într-o lingură, din care după aceea mănânci efectiv. Tacâmurile au fost introduse în Thailanda de către regele Chulalongkorn, după o vizită din 1897 în Europa. Se pare însă că regele nu a stat suficient cât să asiste și la demonstrația pentru furculiță.

Plescăitul și suptul zgomotos al pastelor și al supei sunt considerate perfect acceptabile în Țara Soarelui Răsare. Mai mult, japonezii cred că acest mod de a mânca îmbunătățește gustul alimentelor preparate și ajută la consumarea lor cât timp încă sunt fierbinți. Practic, în Japonia vărul vostru Gogu ar fi considerat cel mai politicos om.

Tot pe linia țărilor în care i-ar plăcea lui Gogu să locuiască, în unele regiuni din Canada este condierat un gest pozitiv să tragi un vânt după o masă copioasă. La noi în România am auzit recomandarea asta doar la medici în spitale, mai ales în cazul bolnavilor care aveau probleme cu tubul digestiv.

Nici românii nu sunt lipsiți de curiozități. Consumarea testiculelor  unor animale este și acum considerată o delicatesă prin anumite părți, din ce știu. Iar la bunicii noștri de la țară, mai găsim încă obiceiul ca după tăierea porcului să mânânci urechile acestuia, nu și coada (care de obicei se dă la animale), pentru „a ajunge fruntea, nu coada”.

peștele fugu

Fugu este o specie din Japonia a peștelui balon. Și da, e extrem de otrăvitor. Prepararea lui intră sub incidența legii, fiind autorizați doar anumiți bucătari iscusiți. Încercări „clandestine” au dus uneori la decese. Dacă ați urmărit serialul polițist Columbo, ați putut observa acest motiv într-unul din episoadele sale.

Cea mai scumpă mâncare din lume este supa de cuiburi de păsări. Se consumă în China, unde, de sute de ani, cuiburile lipite cu salivă au constituit o delicatesă culinară. Recordul la preț îl are o varietate de supă cu cuib roșu, pentru care trebuie să scoateți din buzunar până la 10000 (zece mii) de dolari! (sursa)

Tot în anumite regiuni din China se obișnuiește să se consume creveți vii, cufundați în prealabil într-un lichior puternic care îi paralizează. Obiceiul de a consuma creveți este răspândit și în alte regiuni de pe glob, cum ar fi Statele Unite, doar că implică de regulă și o etapă intermediară, cunoscută sub numele de „gătit”.

Ca multe specialități asiatice, unele caracatițe mici sunt servite uneori „natural”. Atât de natural, încât îl poți privi pe bucătar cum dezmembrează una în fața ta, o pune pe farfurie și o asezonează cu ulei de susan și alte condimente, asta dacă o poate nimeri, pentru că adeseori încă mișcă în farfurie în timp ce tu te întinzi după bețișoare (vorbim de Asia, da?)

casumarzu

Un early booking în Sardinia v-ar face cunoștință cu Casu Marzu. Este o brânză de burduf mai specială: conține larve de insectă. În timp ce brânza cu mucegai este răspândită și la noi (și foarte bună la gust de altfel), larvele din brânza de care vorbesc aici sunt vii. Nu sunt foarte lungi: doar 8 mm. Dar pot sări în aer până la o înâlțime de 15 cm când sunt deranjate.

Poftă bună!

Distincție și rafinament pentru corpul tău

În articolul de față o să vă prezint un magazin online ce comercializează bijuterii, în special pentru femei. Și sună atât de sec, atât de rigid  formularea cu „magazin online ce comercializează articole pentru femei”, după ce intri pe el și vezi cât de frumos arată și ce bine este conceput, aș putea zice aproape artistic. De o manieră care să reflecte calitățile produselor de pe rafturi, adică ale bijuteriilor: eleganță, bun gust, subtilitate, stil rafinat. Dar destul cu vorbăria, să vă spun despre ce-i vorba.

Site-ul se intitulează La Femme Coquette, care e traducerea în franceză a expresiei „femeia cochetă”. Pentru că, nu-i așa, o femeie trebuie să fie în primul rând cochetă. Dar ce înseamnă mai exact cochet? Ne-o spune dexonline:

COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet.

Remarcați că termenul provine din limba franceză? Deci până acum, titlul site-ului e foarte inspirat. Să vedem ce produse au.

Meniul din stânga ne prezintă o gamă variată de articole, cu accent pe lucruri din argint (care argint este un simbol eminamente feminin): broșe din argint, cercei din argint, coliere sau inele din argint, lănțișoare etc. Apoi, mai au cadouri de lux, bijuterii mireasa, bijuterii fanteziste sau chiar bijuterii pentru copii. Eu însă o să mă opresc asupra paginii lor cu pandative din argint, pe care vă invit s-o vizitați și voi, pentru că pandativele de acolo mi se par foarte reușite și originale.

pandativ argint bufnita

De exemplu, iată mai sus cum arată un pandativ cu o bufniță din argint. Foarte pe gustul meu, drăguță și simultan inedită. Nu doar că arată bine în poză, dar îmi imaginez că ar arăta super la gâtul unei fete. Ori poate preferați o variantă mai colorată și stilizată diferit? Încercați-o atunci pe următoarea:

pandativ argint bufnita

Prețul primului model este de 270 de lei iar celui de-al doilea - 128 lei.

O altă categorie cu totul insolită o reprezintă cea a bijuteriilor fanteziste, care se întâmplă că sunt și realizate manual, adică handmade. În cazul acestor bijuterii, decisiv este talentul, pasiunea și „mâna” celei care le face. A, da, și răbdarea. Dar mai bine vă las pe voi să le vedeți, invitându-vă să intrați pe această pagină. Eu mă limitez la a vă prezenta o brățară din pietre semiprețioase, care mi-a plăcut foarte mult, și care costă numai 79 de lei:

bratara din pietre semipretioase

De ce prezint aceste tipuri mai puțin obișnuite de giuvaieruri? Penetru că mie, ca bărbat, mi-ar plăcea o fată care să poarte ceva neobișnuit (dar elegant, potrivit cu ea, nu ieșit din limitele bunului simț!), ceva prin care să fie unică, nu același tip ce cercei sau coliere pe care le poartă toată lumea. Mi-ar plăcea la o fată originalitatea, spiritul de aventură, misterul, expresivitatea, iar toate aceste bijuterii care ies puțin din binecunoscutele tipare îmi sugerează exact acest lucru: că am în față o prezență fascinantă, care nu acceptă să se înscrie într-un șablon ci gândește și simte liber.

Ca bărbat, ce ți-ai putea dori mai mult de la o femeie, pe lângă frumusețe și senzualitate? Cel puțin la primul contact vizual cu ea.

Ce sunt ofertele last minute și cum le putem folosi

Dacă trăiți în secolul 21, ca mine, atunci aveți internet. Dacă aveți internet, atunci vă folosiți de el. Dacă vă folosiți de el, atunci îl consultați înainte de a vă decide unde să vă petreceți concediul sau vacanța. Iar dacă, făcând asta, intrați pe diverse site-uri și agenții de voiaj, ați observat probabil o rubrică cu numele de last minute Grecia, last minute Austria sau ceva similar. Și probabil vă puneți întrebarea ce sunt ofertele acestea și de unde își trag numele.

last minute

Spus foarte pe scurt, ofertele last minute sunt oferte de ultimă oră, care vin cu prețuri mult reduse față de prețurile de bază, deoarece hotelul în cauză, sau organizatorul unui eveniment, a rămas cu locuri libere. Și pentru că mai există doar câteva zile până la data acelui eveniment, ca să nu piardă aceste locuri rămase libere, le dă cu discount mare, uneori chiar la jumătate prețul, pe principiul că mai bine mai puțin decât deloc.

Dar nu vă faceți prea multe iluzii: aceste tipuri de oferte sunt în general rare. Mult mai des întâlnită e situația în care toate locurile disponibile se ocupă înaintea plecării. Dacă totuși apar astfel de oferte, ele în general au un anumit număr de locuri (de exemplu valabil pentru primii 5 care se înscriu) și sunt lipsite de flexibilitate (nu puteți alege altă cursă sau alt hotel etc). Totuși, condițiile de cazare și în general calitatea serviciilor ce vi se oferă nu au de suferit, ele fiind exact identice situației în care v-ați fi luat bilet din timp, la preț normal.

cadouri last minute

Pe cine pot încurca aceste tipuri de oferte:
  • Pe cei care au un job rigid, în cadrul căruia nu-și pot lua concedii fulger.
  • Pe cei cu obigații, familie, care trebuie să-și planifice călătoria din timp.
  • Pe cei care trebuie (sau doresc foarte mult) să ajungă la o anumită destinație, adică pentru care ajungerea acolo e mai importantă decât diferența de preț ce o aduce o posibilă ofertă de ultim moment.
Cui le pot fi ele foarte utile:
  • Celor care nu dispun de un buget foarte mare dar vor totuși să petreacă sejururi de calitate în alte orașe/țări.
  • Celor care își pot pregăti o călătorie de azi pe mâine.
  • Celor pentru care nu-i atât de important locul unde vor merge, ci mai ales raportul preț calitate.

oferta last minute

Dacă vă situați în ultima categorie, puteți vâna astfel de oferte și, când prindeți un deal care vă convine, ridicați pânzele cu voioșie. Iar pentru a fi la curent cu ele, puteți accesa regulat paginile last minute ale diverselor agenții de turism (un link spre o astfel de pagină am pus chiar în primul paragraf din articol), precum și să vă înscrieți la newsfeed-ul lor, dacă oferă în el informațiile utile în acest sens. Iar dacă nu vreți să vă dați adresa de mail de pe care vorbiți cu prietenii și familia, puteți să vă creați una separată special pentru așa ceva.

Dar trebuie să fiți totodată și rapid. Pentru că 1) reducerile last minute sunt totuși rare și 2) datorită faptului că sunt rare, ele sunt uneori epuizate încă din primele ore, adică locurile libere se ocupă de alții care și ei vânează astfel de chilipiruri.

Imagini de calitate pe teme de turism și nu numai

În caz că vă interesează turismul, sau doriți să vă puneți niște tapeturi (backgrounduri) înfățișând imagini din natură pe monitor, vreau să vă semnalez un site excelent de unde vă puteți inspira. Mai mult dcât backgrounduri, pe National Geographic puteți găsi imagini de diferită dimensiuni și rezoluții, ce surprind oameni, locuri, întâmplări, obiceiuri, tradiții. Imaginii multicolore, vii.

national geographic

national geographic

Aici nu aveți decât niște mostre menite să vă trezească apetitul. Calitatea imaginilor de pe site este excelentă iar rezoluția mult mai mare. În plus, fotografiile sunt realizate deseori de profesioniști și grupate pe colecții, în funcție de anumite criterii sau teme.

Sper să vă placă.

Animale de companie

Țineți minte că anul trecut a fost o fază cu un copil din capitală, sfâșiat de câini? Și că după aceea s-a luat decizia eutanasierii maidanezilor? Mi-am adus aminte de lucrul ăsta și voiam să vă întreb - pe care sunteți bucureșteni - dacă mai există sau nu câini vagabonzi pe străzi.

Din punctul meu de vedere, a ucide animalele în masă pentru simplul motiv că își apără teritoriul (copilul intrase pe un teren privat, unde acei dulăi se aciuaseră), crimă numită eufemisic eutanasie, nu ne face cu nimic mai buni decât aceste animale. În astfel de situații, locuitorii altor țări au găsit soluții pașnice. În mare parte bazate pe adopție și crearea de locuri special amenajate pentru aceste animale. Și da, sterilizarea lor.

dalmatian

Problema e că la noi există două mari obstacole în acest sens. Primul este legat de mentalitatea omului. Noi nu avem încă o gândire occidentală, sau cel puțin unii dintre noi. Nu știu să îngrijim un animal. Mă gândesc acum la faptul că foarte mulți români se declară iubitori de animale, și unii chiar cresc, dar nu le asigură condiții optime. Le dau zilnic același tip de hrană, sau resturi de la masa omului. Poate că într-un fel resturile sunt mai bune decât punga clasică pe care i-o cumperi zi de zi patrupedului tău, deoarece conțin alimente diversificate. Pentru că orice animal are nevoie, ca și omul, de variație. Nu poți să-i dai zilnic hrană uscată, de exemplu, la fel cum noi nu mâncăm într-una popcorn și chipsuri. Ca să vedeți la ce mă refer, puteți intra pe petpal, care este un magazin de hrană pentru animale (câini, pisici etc), și veți vedea ce înseamnă meniu divers. Apoi, lipsa de educație se vede și în faptul că ducem animalele la plimbare dar nu curățăm rahatul pe care îl fac pe trotuar (și da, există pungi speciale în care se poate colecta acesta fără să te murdărești, după care îl arunci la un coș de gunoi).

A doua problemă vine de la administrație. Presupun că primăria capitalei nu a avut niciun interes în a elimina problema câinilor vagabonzi de pe străzi. De ce? Pentru că atât timp cât există câini, există și un buget alocat lor. Ori pe câine nu îl poți întreba câți bani a cheltuit primăria, cât i-a dat să mănânce, ce injecții i-a făcut, dacă i-a găsit adăpost etc, că răspunsul maxim pe care-l vrei primi de la el va fi un dat din coadă.

Apoi, un animal are nevoie și de afecțiune, și timp din partea ta. Și cam aici se regăsește motivul principal pentru care nu am animale de companie. Ceea ce nu înseamnă că nu am trimis un pui de pisică la țară, unde s-a instalat foarte confortabil și și-a găsit un cămin.

Dar să revin din toată divagația asta și să-mi repet întrebarea: mai există câini vagabonzi pe străzile capitalei?

Surprize neplăcute în Singapore

turist singapore

Dacă aveți cumva drum prin Singapore, aveți grijă de unde vă faceți cumpărăturile. Mai ales dacă e vorba de telefoane mobile. Ok, să fiu fair: nu am date despre magazinele de acolo și nu știu ce fel de oameni sunt. Doar că am văzut un clip interesant. Pe care vi-l arăt și vouă în cele ce urmează.


Cam nasol să te pui în genunchi în fața unor comercianți care te-au țepui. Dar pe ei nu-i deranjează nimeni?

Au mai rămas două luni

Iarna se apropie pe nesimțite, cu atât mai ștrengară cu cât o face pe furiș: afară este încă destul de cald, dar fiți siguri că nu pentru multă vreme. Invariabil, gândul ne zboară la bulgării de zăpadă pe care și-i împart copiii pe stradă (era să scriu „pe care și-i distribuie internauții pe Facebook”), la frig, la sărbători, la colinde, la cozonaci și sărmăluțe și, încheind mirobolant anul ce tocmai a trecut, la revelion. Pe care e bine să-l programați din timp, cel puțin în privința alegerii destinației, conform zicalei „omul gospodar își face iarna car și vara sanie”. Cei care au mai călătorit prin lume cunosc foarte bine faptul că dacă mergi undeva, biletul va fi cu atât mai ieftin cu cât ți-l rezervi mai din timp.

revelion

Anul ăsta nu o să merg nicăieri de revelion. O să stau acasă, o să mă odihnesc, o să mă bucur de tot ce înseamnă decembrie românesc, pe care o să-l trăiesc din plin. Dacă însă aș merge undeva, și anume în altă țară, aș alege probabil o destinație care să-mi ofere ceva în plus, adică să rămân cu mai mult decât timpul plăcut petrecut acolo. De exemplu, o destinație insolită, cu o tradiție și cultură aparte, care să-mi rămână în minte și în suflet. Adică, de ce să nu împuști doi iepuri dintr-o lovitură?

Dar există oare țări cu tradiție și țări fără tradiție? Sau fiecare zonă are tradiția și obiceiurile ei? Putem sesiza vreo diferență între varianta unui revelion Maroc 2014 și unuia făcut să zicem în Turcia? Eu cred că da. În sensul că, deși fiecare popor are istoria și cultura lui, în unele țări tradițiile se respectă mai mult, în altele aproape deloc (probabil cele moderne sau vestice; un dezavantaj al globalizării). Și apoi, unele țări sunt apropiate nouă și deci cunoscute, sau asemănătoare, folcloric vorbind, cu a noastră. În timp ce altele ne vor părea inedite.

Maroc

Poate cea mai bună idee de pus în aplicare atunci când vrei să te decizi unde-ți vei petrece concediul, vacanța sau revelionul, este să citești opinii ale unor oameni care au vizitat sau chiar locuit pe alte meleaguri. Cum este de exemplu bloggerita Alice, care a locuit un an în Maroc. Și care și-a descris experiențele în multe postări de blog. Iată un articol cu nu mai puțin de 10 tradiții din Maroc, și acesta este doar episodul 5 al seriei, după cum vedem în titlu.

Odată aleasă destinația, alte lucruri, cum ar fi cazarea, cred că țin de detalii. Pentru că acum există absolut oriunde hoteluri încântătoare, care vor satisface și cele mai rafinate și pretențioase gusturi, sau mai modeste, de tip „buget”. De exemplu, nu mi-ar displăcea deloc să dorm în patul din imaginea de mai jos. Hotel Sofitel Royal, de 5 stele, imagine preluată de pe Genius Travel.

hotel Sofitel Royal

În fine, să notăm că există și destinații cu mult ieșite din tiparele obișnuite. Cum ar fi Insulele Maldive, despre care am scris în articolul linkuit. Și da, pentru că am vorbit de Genius Travel, toate sunt luate de pe acel site, folosit ca sursă de inspirație. Puteți să-i faceți o vizită, dacă vă gândiți să vă rezervați un bilet undeva. Iar dacă nu, să ne bucurăm de soare, cât încă mai este, că din weekend s-au anunțat minus 10 grade.

Pe nesimțite, va veni iarna.

O incursiune în universul feminin al detaliilor

Există o vorbă care spune că Dumnezeu s-a ascuns în detalii. Înseamnă, stimați cititori, că Dumnezeu s-a ascuns în lucrurile feminine sau accesibile sexului slab! Pentru că noi, bărbații, suntem ceva mai puțin atenți la detalii. Fetele în schimb sunt extrem de minuționase în tot ceea ce fac.

Dovada: ai o soră gravidă, aflată pe punctul de a naște, internată la o clinică de maternitate sau la un spital. Ești sunat că sora ta tocmai a născut, și mergi la ea în vizită, direct de la serviciu. Când ajungi acasă, consoarta feminină din dotare te întreabă: „Ei, cum a fost?” Tu îi răspunzi: „Păi,  a născut un băiat. E fericită.” Ea continuă: „Ce greutate are?” „Păi nu știu, că n-am întrebat-o. Probabil normală, ca toți bebelușii.” „Cât a durat travaliul?” „Hmm... nici asta n-am întrebat-o.” „Măi, nu înțeleg cum ai putut scăpa din vedere niște detalii așa de importante. Ce culoare au ochișorii lui?” Și așa mai departe. Pentru noi, ca bărbați, e simplu: a născut, are un băiețel. Sau o fetiță. Pentru ele, e o întreagă poveste, și sunt interesate chiar și de culoarea cearșafului pe care doarme bebelușul.

unghii false

Dar poate cel mai ușor observăm această aplecare spre lucruri mărunte a femeilor în modul cum se îmbracă și aranjează. De exemplu, unghiile. Care sunt niște extremități ale corpului, pe care noi evident le tăiem de îndată ce încep să ne depășească suprafața degetelor. Nu și ele! Ele au găsit o metodă de a se înfrumuseța chiar și cu ajutorul lor. Astfel, le lasă să crească și le colorează în diverse moduri. Se numește manichiură și este unul din lucrurile care într-adevăr ne sar în ochi la o femeie. Alături de sâni, fustă mini și corp epilat.

Dar hei! nici banalul lac de unghii nu este de ajuns. Recent mi-a fost dat să aflu că pentru vopsirea și îngrijirea unghiilor există multe metode. De exemplu, unghiile se pot da cu lac acasă sau picta, grava, spuneți-i cum vreți (nici eu nu știu bine procedeul tehnic). În orice caz, ultima metodă și spectaculoasă, în sensul că îți poți face din podoabele tale „digitale” (degetare?) adevărate piese de artă iar durata acestora depășește uneori o lună. Și chiar există saloane unde lucrul ăsta se face în mod profesionist, de cosmeticiene specializate. No, ce ziceți?

unghii false

Și cu ocazia asta mi s-au risipit întrebările legate de „unde dom'le își fac fetele ăstea unghiile de arată așa simandicos.” Adevărul e că la aspect n-ai ce zice, sunt foarte frumoase. Cel puțin în imaginile de mai sus. Dați un search pe unghii false bucuresti pret și posibil să ajungeți pe site-ul de unde le-am luat. Altfel, urmați linkul. Veți găsi acolo mai multe detalii despre întreaga operațiune de estetizare a unghiilor, dacă vă interesează.

Și, dacă ne gândim că pe lângă degete, fetele mai au o serie de alte părți corporale, care de asemenea trebuie îngrijite cel puțin la fel de atent, ne ia cu durerea de cap. Bine însă că sunt bărbat!

Mamaia, mon amour

Ștefan ne spune pe blogul lui (blog-stefan.com) câteva motive pentru a ne petrece concediul în Mamaia. Personal îmi place când oamenii se decid să își petreacă concediile în țara noastră. Pentru că, în opinia mea, există nenumărate locuri foarte frumoase pe care nu le-am văzut, chiar și aici, în România. Bineînțeles, nu poate fi vorba de Mamaia, care-i arhicunoscută.

Mă uitam la niște poze zilele trecute, poze ce înfățișau anumite plaje de la noi. Cândva locuri sălbatice și cvasi-necunoscute, aș putea zice aproape virgine, acum erau doldora de turiști. Deci, dacă vrei să mergi undeva la litoral, poate nu-i o idee bună să te ghidezi după cele mai „exotice” sau puțin umblate locuri, așa cum le știai de acum câțiva ani. Că s-ar putea să ai o surpriză. Poate mai bine cauți un hotel frumos, central, într-o zonă cu facilități diverse.

Lacul Siutghiol la apus

Dacă m-ați întreba, v-aș putea spune că aici am gasit un hotel bun in Mamaia, dându-vă link spre unul din hotelurile pe care le puteți accesa pe diverse pagini de turism. Realitatea însă este că nu am mai fost în ultima vreme pe acolo. Dar, dacă chiar vreți să mergeți, plasamentul lui este ideal. Situat chiar în centrul stațiunii, aproape de toate punctele de atracție turistică, aproape de Zona Casino, aproape de telegondolă, la numai 50 de metri de plajă.

Cea mai tare chestie însă e că Hotelul Albatros (căci despre el este vorba) acceptă animale de companie, cu condiția ca ele să aibă carnet de sănătate. Ocazie cu care îmi dau seama ce mult ratează hotelurile care nu iau în considerare acest lucru. De ce? Păi pentru că activez pe Facebook și văd zilnic poze cu mâțe și Azorei, postate de din ce în ce mai mulți, se pare, iubitori de animale.

Merită să menționăm că în ultimii ani, condițiile de cazare din Mamaia s-au îmbunătățit considerabil. Vorbim aici de peste 60 de hoteluri până la 5 stele, ce pot găzdui un total de 20000 de turiști. Și că plaja este excelentă până spre sfârșitul toamnei, apa fiind caldă. Așadar, ca un fel de concluzie, dacă nu ați fost niciodată acolo, probabil nu o să vă pară rău să faceți o vizită, acum, când încă suntem în plină vară.

Iar dacă o faceți, vizita adică, mi-ar plăcea să vă citesc impresiile de călătorie și să vă văd pozele pe un blog. Pe locuri, fiți gata, start la vacanță plăcută!

Alege ghiozdane si genti potrivite pentru scoala

In curand vara se apropie de final, iar toamna asteapta sa fie si ea intampinata asa cum se cuvine. Sfarsitul verii prevesteste un nou an scolar si universitar pentru unii dintre noi. Acest lucru presupune achizitionarea articolelor necesare pentru studiu, inclusiv ghiozdane si genti.

ghiozdan

Indiferent de nivelul de studiu inceput, opteaza pentru modele de ghiozdane potrivite cu care sa incepi cu dreptul noul an.

Cum faci alegerea potrivita


Daca unii copii intalnesc pentru prima data aceasta experienta de studiu sau sunt tineri care continua scoala la un nou nivel, ghiozdanul se afla printre primele lucruri de care acestia au nevoie. Exista numeroase modele de ghiozdane disponibile care asigura spatiul necesar in functie de fiecare persoana in parte.

Cel mai important este sa alegi un model confortabil si spatios, care sa-i usureze viata copilului la scoala. Asigura-te ca geanta sau ghiozdanul ofera mai multe variante de prindere pentru usurinta in transportare. In plus, nivelul de studiu este cel care poate ghida utilizatorul sa faca alegerea cea mai potrivita.

Materialul din care este confectionat ghiozdanul este important, deoarece in sezonul rece este necesar sa ofere rezistenta impotriva conditiilor meteo schimbatoare. Dimensiunea este un alt factor pe care este bine sa-l iei in considerare, deoarece un model prea mare s-ar putea sa fie inconfortabil pentru copilul tau incepator.

Modele de ghiozdane si genti


Ghiozdanele disponibile sunt potrivite pentru preferinte diverse: cu maner sau fara, tip troler sau doar cu bretele, cu imprimeuri, colorate sau simple. In cazul in care copilul se afla la inceputul acestei etape importante din viata lui, atunci modelul potrivit sa fie prezavut cu multiple buzunare care vor asigura spatiul de care are nevoie orice copil. De asemenea, compartimentele duble sunt eficiente pentru depozitarea rechizitelor si lucrurilor indispensabile de la scoala.

Daca copilul nu are nevoie de multe lucruri la scoala, atunci un model de geanta poate sa-i asigure strictul necesar. Gentile pe umar sunt alegerea cea mai potrivita deoarece asigura lejeritate si confort utilizatorului. Geanta asigura un spatiu suplimentar pentru laptop pentru a-l transporta fara probleme ori de cate ori are nevoie in timpul scolii.

Cu numeroase modele disponibile pe site-ul SportAddict si cu sfaturile puse in aplicare, cu siguranta orice persoana va face alegerea potrivita. Mult succes!

Cipru - o țară europeană

Dacă vă gândiți unde să mergeți în concediu vara asta, vă pot oferi o sugestie. O sugestie pe articol, evident, căci există mai multe locații inedite, interesante sau care merită să fie văzute pe glob decât ani de trăit într-o viață de om. :) Așadar, o adiere fină de vânt îmi spune că vara asta s-ar purta... Ciprul.

Care, dacă nu știți, este o țară insulară (numele oficial este de Republica Cipru), situată Marea Mediterană și membră a Uniunii Europene. Deși nu pot spune că situația de acolo e atât de simplă, în prezent țara este împărțită în două, Ciprul de Nord revendicându-și independența.

plaja din Cipru

Dacă vă întrebați unde să vă cazați, v-aș putea spune că aici am gasit un hotel bun in Cipru, și anume pe site-ul respectiv, sau cel puțin așa pare, din descriere. Sau, ca să fiu mai sincer, din poza de pe site. Amplasat ideal, lângă mare, dispunând de o piscină proprie, oferă camere de lux și condiții pentru pretențioși. Faceți parte dintre ei? Aruncați un ochi. N-am fost, n-am stat să compar cu altele, dar nu cred că m-aș plictisi acolo.

Asta sub formă de curiozitate, citeam zilele trecute pe un blog despre o bloggeriță americancă, căreia îi place să călătorească și să facă poze, care de altfel îi ies foarte bine. Și tipa scrisese într-un articol pe blogul ei propriu și personal cum că uite ce colecție frumoasă de poze are din vitizele ei în țările europene, iar pe acolo figurau și niște fotografii din Maroc. Ei bine, Marocul nu-i în Europa dar asta nu înseamnă că nu poate fi o altă sugestie de concediu.

Sau aș putea să vă povestesc despre Turcia. Dar au făcut-o alții, de exemplu flavy.ro, și de fapt am făcut-o și eu cu alte ocazii. Turcia e atât de fumată (din trabuc!) și de aproape de noi încât deja mă simt aiurea vorbind despre ea, apoi avem și istoria noastră cu otomanii :D așa că mai bine cipriot decât pașă. Mai ales că acum dispuneți și de niște oferte cazare hotel in Cipru, după cum vă ziceam mai sus.

Câte ceva despre zona și oamenii de acolo? Păi sunt la mare, că doar de aia mergeți, plajă, litoral. Ce alimente consumă și cultivă cu predilecție? Grâu, cartofi, vin, măsline, citrice (pe care le culegeți din copac), lactate pește. Cam asta constituie să zic așa punctul central al agriculturii lor, în ce privește animalele, cresc oi, capre, măgari (asini) și porci. Cam ca la noi. Mai puteți admira plantațiile de bumbac, desigur.

Vacanță sau concediu plăcut, după caz!

Libertatea de a te deplasa

Ne petrecem zilele stând ore în șir în fața monitoarelor laptopului sau ale calculatorului personal, ori mai nou ale tabletei. Dotați de mama natură cu 5 simțuri și cu posibilitatea de a alerga, de a respira și de a ne bucura de viață, alegem s-o trăim uneori între patru pereți, ca și cum peisajul digital din spațiu virtual ar putea înlocui lumea reală. Și în această ecuație, uităm să apreciem aceste simțuri și disponibilități cu care, avându-le de la naștere, ne-am obișnuit și pe care le luăm ca pe ceva firesc.

alergat in natura

Și totuși, în fiecare zi există oameni care s-ar bucura cu toată ființa de peisaje, de soarele de pe litoral, de apa mării, de umbra codrului sau a palmierilor, de piscurile montane și de cabanele sau pensiunile din diverse zone pitorești. De la noi sau din alte părți. Dar, din păcate, nu pot s-o facă: fie au diverse disfuncții locomotorii, fie sunt operate, fie prezintă un handicap etc. Pentru astfel de persoane, nici măcar deplasarea obișnuită, după cumpărături, nu este foarte simplă. De fapt, nici măcar cumpărăturile nu și le pot face din orice magazin. Exceptând mâncarea sau hainele, dacă ne gândim la anumite nevoi specifice, ne putem da seama cât de favorizați de soartă suntem. De exemplu, cât este de firesc pentru noi să facem duș? Pentru o persoană cu handicap nu-i atât de simplu întotdeauna. Iar în timp ce noi mergem la orice magazin de obiecte casnice pentru a ne cumpăra un robinet sau un duș nou, ele trebuie să găsească mai întâi niște articole sanitare pentru persoane cu dizabilitati. Care nu se găsesc în orice magazin, costă și nu le facilitează o viață normală decât într-o anumită măsură.

Știți ce se spune despre fericire? Că nu ne dăm seama că am fost fericiți decât la sfârșit, după ce starea respectivă trece. De exemplu, nu ne dăm seama de șansa unei mari iubiri decât după ce o pierdem. Nu este oare interesant de ce? Avem ființa iubită lângă noi, și totul ni se pare normal, nu realizăm șansa pe care o deținem, șansa la fericire; ne comportăm uneori nu la înălțimea idealurilor noastre, iar ea pleacă. Este necesar ca ea să plece pentru ca noi să înțelegem greșeala pe care am făcut-o. Adeseori, lipsa te învață mai mult decât prea-plinul.

La fel e și cu corpul nostru. Dacă suntem persoane întregi, dacă nu ne lipsește nimic, nu realizăm că, totuși, avem o mare șansă de la viață. Și ne-o irosim - cum? Stând în casă tot timpul, când există atâtea lucruri pe care le putem vedea, atâtea parcuri în care ne putem plimba. Stând la calculator, când există o întreagă lume reală în afara noastră, care așteaptă să-i călcăm pragul. Până când, poate, va fi prea târziu...

România turistică

Inițial voiam să postez imnul turistic al României, din 2009 parcă, dar nu-mi place deloc muzica, chit că e compusă de Marius Moga, și nici ritmul: este prea lent.

fail

În schimb, un videoclip realizat de un amator, mult mai dinamic, care creează o primă impresie mai mișto (zic eu):


Asta așa, ca să mai promovăm țărișoara noastră. :)

2 accesorii gonflabile ideale pentru apa

Chiar daca vara a venit poate mai repede decat credeai, nu trebuie sa te surprinda nepregatit. De aceea, concediul de vara mult asteptat necesita accesoriile potrivite pentru distractia din acest sezon. Indiferent care este locatia ta preferata, nu uita de accesoriile gonflabile menite sa asigure o modalitate de distractie suplimentara.

Pentru amatorii de drumetii si plimbari in mijlocul naturii, le recomandam 2 accesorii gonflabile ideale pentru apa: barci gonflabile de pescuit si saltea gonflabila.

Barci gonflabile de pescuit


barca gonflabila

Pescuitul este un sport relaxant care atrage atentia barbatilor de orice varsta. Persoanele iubitoare de drumetii si camping pot rezerva un weekend intreg pentru a se bucura in liniste de aceasta activitate relaxanta. Astfel, poti apela la barci gonflabile de pescuit care te vor ajuta sa vaslesti in larg pe lac sau rauri pentru a experimenta cele mai bune zone de pescuit.

O barca gonflabila de pescuit este realizata din straturi de material rezistente, de regula PVC, care iti vor asigura confortul de care ai nevoie in timpul activitatii preferate. Pentru mai multa siguranta, inainte de achizitionare verifica capacitatea maxima de incarcare mai ales daca transporti mai multe persoane in barca. Prezenta padelelor te va ajuta sa vaslesti mai usor si mai repede in locurile dorite. Sistemul gonflabil reprezinta un mare avantaj, fiind usor de transportat in orice drumetie. Asigura-te ca ai in permanenta in bagaj o pompa de umflat pentru a utiliza barca gonflabila intr-un timp scurt.

Modele de saltele gonflabile


Daca calatoresti in grup, restul persoanelor se pot relaxa oricand pe apa cu ajutorul saltelelor gonflabile. Poti alege o saltea gonflabila de 1 sau 2 persoane, din material plusat pentru un confort sporit pe apa. Versatilitatea lor ofera numeroase posibilitati de utilizare precum pe apa, in excursiile cu cortul etc. Datorita sistemului gonflabil ofera usurinta in instalare, dar si in transportare si necesita un loc minim in bagajul tau. De exemplu, poti alege un scaun gonflabil pentru relaxare maxima in aer liber in orice drumetie sau chiar sesiune de pescuit. Site-ul SportAddict.ro iti pune la dispozitie numeroase modele de saltele gonflabile, astfel incat orice membru al familiei sa fie multumit.

Cu accesoriile gonflabile potrivite pentru apa, vara aceasta iti va oferi numeroase activitati distractive. Iti dorim distractie placuta!

Rusia afaceristă

Știu de o fată care a petrecut un timp de câțiva ani în Rusia. Moscova, ca să fiu mai exact. Scria pe blog că rușii duc nostalgia vremurilor lor de glorie, pe când erau un imperiu, și îi urăsc pe occidentali. Dacă ești din România sau vreo altă țară balcanică săracă, te adoptă ca pe unul de-ai lor. Ba te privesc cu compasiune. În ochii lor vezi că înțeleg de ce ai emigrat. Și ei o duc greu. Pe de altă parte, dacă ești din State sau vreo țară dezvoltată a Europei, te invidiază, disprețuiesc, urăsc.

Moscova

Rușii au dezvoltat un model economic bazat pe mimetism, pe copiere. Nu au o economie capitalistă sau o piață liberă prin natura lor, ci preiau și ei cât de mult pot de la alții care au avut succes. Ești un olandez, german sau belgian venit să faci afaceri în țară la ei? Îți deschizi o firmă? Super. Se vor asocia cu tine, până când vor învăța cum merge treaba. Până când vor deprinde ițele afacerii în cauză. După care îți vor da papucii. Iar apoi se vor lăuda cu asta la prieteni. E un fel de chestie de respect de sine, uite ce țeapă i-am tras occidentalului ăluia!

Desigur, ne putem întreba, și pe bună dreptate, cum se poate ca un afacerist cu experiență să cadă victima unei asemenea țepe. Totuși, dacă ne gândim puțin, este destul de logic: într-o țară străină nu cunoști foarte bine legislația. De exemplu, eu am o vagă idee despre cam ce firme îți poți deschide în România, cât este TVA-ul, care sunt băncile mai solide șamd. În România, zic. Dacă m-ați întreba de Anglia, singurul lucru pe care-l știu e că acolo avem terminația LTD în loc de SRL-ul nostru. Cu asta se termină numele unei societăți - și cu asta se cam termină cunoștințele mele despre business-ul anglo-saxon.

Invers, să presupunem că un englez va dori să vină la noi în țară să-și deschidă o linie de import-export pe anumite produse. Chiar dacă va știi lucrurile de bază, generale, nu va cunoaște o sumedenie de chichițe să le zic avocățești, care îl pot încurca de minune. Va trebui să angajeze un om de bază, dar de unde să-l ia? Să caute pe net un expert fiscal suceava? Merge, dar o variantă și mai bună ar fi să se asocieze cu un român. Care român va fi mult mai în temă cu mersul afacerilor de la noi. Atâta că după ce românașul învață și mersul afacerii de la ei, îi trage un șut în posterior englezului și rămâne el cu afacerea.

Ceva de genul ăsta se petrece prin mama Rusie, din ce-am înțeles. Ține de mentalitatea oamenilor de acolo. Așa că întotdeauna e bine să ai o cât mai amplă și complexă înțelegere a istoriei, tradițiilor și specificului unui popor, înainte de a te lansa în afaceri cu el. Cum ar fi cei care înțeleg de minune dorința unor politicieni români de a se căpătui și se angajează să construiască în România tot felul de autostrăzi (care nu se mai termină) sau să valorifice tot felul de zăcăminte aurifere. Dar despre asta, într-un alt articol.

Turismul electoral

După cum știți, recent s-a încheiat campania electorală, după care a început să se meargă la vot, după care s-au dat publicității niște sondaje cu anumite rezultate, după care s-a afișat situația finală cu alte rezultate, după care am scris articolul de față, în această ordine.

desen cu politică

De data asta n-a mai fost vorba de migrarea sau turismul unor aleși spre alte partide, posturile nefiind la noi ci în Europa. Aștemtăm cu interes alegerile pentru parlamentul propriu. Totuși, undeva între afișarea rezultatelor finale și articolul de față, Crin Antonescu a demisionat de la conducerea PNL, deși a rămas în continuare la conducere ca interimar, sau ceva de genul. Dar omul și-a ținut promisiunea, nu? În fine, PNL se gândește acum să facă turism înspre dreapta României, din stânga unde se aflau ei nu demult, alături de PSD. Iar restul, ce-o mai fi om vedea.

Două lucruri îmi plac la scena noastră politică. Primul este că nu-i deloc statică: îi place să facă drumeții. Al doilea este că 32 de politicieni pleacă spre Bruxelles. Și deci scăpăm de ei. La mai mare!

Turiștii și caii putere

La fel cum cel mai bun prieten al lui Făt-Frumos, care-l ajută să cutreiere în lung și-n lat, este calul năzdrăvan ce mănâncă jăratec și scoate fum pe nări, cel mai bun prieten al turistului, care în felul lui este tot un personaj de basm, trebuie să fie la fel de „năzdrăvan” și iute. Când poveștile se transpun în realitate, caii se transformă în cai putere ai mașinii din care tu și Ileana Cosânzeana (pentru care evident o să umplii șaua cu zorzoane, sau ce, credeați că nu există piese auto pentru femei? Ia vedeți pe oglindadevest.ro) admirați peisajul.

Numai că, colindând țara în lung și-n lat, uneori autovehiculul din dotare începe să scoată fum și din alte părți decât nările (adică țevile de eșapament).

cal nazdravan

Parte din vină o poartă carosabilul: la noi arată mai ceva ca-n povești, ca să zic așa. Inevitabil, bolidul nostru mai pierde o copită, își mai scrântește un picior, trebuie dus la doctor. O altă parte însă ține și de cum îl îngrijim. Și mă refer aici inclusiv la ce-i dăm de mâncare: jăratecul, fie el pe bază de benzină, fie de motorină, trebuie să aibă cea mai bună calitate. Un combustibil prost, indiferent că-i pentru motoare clasice sau diesel, va distruge treptat dar sigur mașina, la fel cum picătura de apă ditruge în cele din urmă chiar și cea mai dură rocă.

Este experiența unui prieten de-al meu, care a crezut că iese mai ieftin dacă toarnă în rezervorul mașinii lui o motorină mai ieftină, luată „pe sub mână” de la niște cunoștințe și folosită în principal la mașini de tonaj mare. Treaba a mers un timp, și poate mai mergea și azi, dacă nu claca mașina. Diverse și dubioase simptome ale unei boli necunoscute: opriri bruște în trafic, imposibilitatea de a accelera peste o anumită viteză, de a urca o pantă, tuse a motorului șamd. Lucruri care nu au putut fi detectate la o inspecție electronică (mașina avea computer de bord, deci vă dați seama în ce a băgat el motorină de basculante).

După care, bineînțeles, căutări pe forumuri auto, revizii peste revizii, timp pierdut și bani dați. O grămadă de bani, pe piese care „trebuiau înlocuite” dar ulterior se dovedea că nu ele au fost problema. Și degeaba încerci să-ți cumperi singur piesele, că n-ai cum. Adică, dacă nu te pricepi foarte bine, trebuie să te limitezi la chestii simple: jante, cauciucuri, oglinzi etc. Găsești, nu zic nu (aici am gasit jante tabla de 19 feluri), dar ele nu te ajută prea mult. Nici măcar mecanicii auto nu se pricep tot timpul, fiecare model de autovehicul având specificul lui.

Până la urmă, prietenul meu a făcut schimb de armăsari. Acum conduce un cal ceva mai potolit, mai cuminte, cu coamă albă și pas agale. De unde rezultă că... graba strică treaba.

De la han la internet

Ați citit Hanul Ancuței, de Sadoveanu? Nici eu. :D Dar asta nu înseamnă că numele de han, hangiu sau hangiță nu reverberează în mintea mea. Și dacă în mintea unuia care n-a citit multă literatură clasică (ci doar romane polițiste, de aventuri și alte asemenea) aceste cuvinte reverberează, înseamnă că ele au fost de largă circulație în trecut. Pentru că, din vagile mele amintiri, nu există poveste sau istorioară în care hanul, dacă a fost prezent, nu a jucat un rol esențial. Și nu există hangiță ai cărei nuri să nu-i fi înfierbântat pe oaspeții ei și pe povestitorul cărții sau piesei de teatru în cauză. Și, dacă ne gândim puțin, este firesc să fie așa.

informație

În trecut nu exista informație. Comunicarea se făcea prin viu grai, adică deplasându-te și comunicându-i în persoană lui X ce aveai de-i spus. Iar deplasarea se făcea cu un cal putere, adică călare. La propriu, nu la figurat. Ori cum informația înseamnă putere, iar afacerile au nevoie de informații la rândul lor, rezultă că cei care dețineau informațiile acum câteva sute de ani erau destul de privilegiați și trebuiau să plătească destul de mult pentru ele.

N-o să insist pe tema Waterloo, am prezentat situația în trecut. Rămânem la România, într-o perioadă anterioară nașterii bursei. O perioadă în care hanul, echivalent al barului și hotelului de la noi, era locul în care se întâlneau tot felul de oameni, localnici sau nu, drumeți, călători. Ori călătorii sunt cei care aveau atât mijloace de a călători (adică bani) cât și informații (cel puțin pentru că veneau dintr-un alt colț de țară și purtau cu ei știrile de acolo). Și de aceea hanul joacă un rol important în atâtea povestiri românești: pentru că era locul unde se aflau și întâmplau chestii, inima satului, motorul viitoarei economii de acolo.

Astăzi lucrurile s-au cam subțiat din acest punt de vedere. Pentru că a apărut mai întâi presa și tiparul, apoi televiziunea și radioul iar în final, internetul. Care au furat monopolul asupra informației, distribuită acum gratuit, la scară mare, pentru oricine. Și astfel hanurile au devenit simple hoteluri unde te cazezi noaptea, lipsite de orice încărcătură metaforică sau emoțională. O simplă afacere, destul de păguboasă de altfel, dacă te gândești că prețurile la aceste cazări sunt aproape întotdeauna ridicol de mari.

Iar informația a devenit accesibilă oricui pe net. Până și informația despre hoteluri o iei tot din spațiul virtual: o simplă căutare după termenii cazare hotel pe un site care deține o bază de date specializată în acest sens, unde informațiile se pot organiza sau filtra, unde poți selecta un anumit oraș, un anumit confort (număr de stele ale hotelului etc), deci o simplă căutare aici este de ajuns pentru a găsi cel mai mic preț sau cea mai bună ofertă.

Am putea concluziona că centrul de gravitației al știrii s-a mutat de la han pe internet.

De ce să vizitezi Bucureștiul?

De fapt, un titlu poate mai adecvat pentru acest articol ar fi fost: „diferențe regionale”. Sau „diferențe zonale”. Pentru că nu doar fiecare continent sau țară de pe glob are specificul ei, dar și regiunile din interiorul aceleiași țări au nota lor distinctivă. Un caz particular în această direcție îl reprezintă capitalele unor state.

Dambovita - Bucuresti

Și probabil că nu doar ale unor state, ci ale fiecărui stat. Nu cred să existe țară în care lumea să nu se raporteze într-un anumit mod, mai special, la capitala lor în comparație cu un alt oraș. În primul rând, capitala este chintesența tuturor posibilităților din acea țară. Noi vrem să emigrăm în Franța, francezii vor să își deschidă o afacere de succes sau să reușească profesional în Paris. Pentru că acolo, se gândesc ei, vor avea cele mai mari șanse de reușită precum și banii în care se măsoară această reușită vor fi mai mulți. Este și normal: capitalele sunt orașele cele mai dezvoltate economic din țările din care fac parte.

În al doilea rând, capitala mai joacă un rol, să-i zic organic, să-i zic cultural, să-i zic estetic pentru o țară. Nu doar simbolic, deși există și această valență, de simbol, de oraș emblemă. Cred că dacă ar fi să trasăm o hartă a țării văzută ca un organism viu, capitala, indiferent de localizare, ar fi simultan creierul și inima lui.

Arcul de Triumf

În cazul Bucureștiului, studiindu-i istoria vei asimila în același timp istoria românilor. Pentru că după epoca medievală, aproape tot ce a fost vital pentru noi a trecut sau a avut legătură, direct sau indirect, cu el. Există în București un pic din forfota, din agitația specifică marilor metropole vestice, este poate locul unde viața se trăiește cel mai intens. Totodată, orașul ascunde cartierele lui, fiecare cu o poveste, povești într-o poveste mai mare.

Nu toate zonele sunt rezidențiale, luxuriante, centrale sau pretențioase: vom găsi și străzi unde clădirile mai păstrează ceva din farmecul anilor interbelici sau din romanțele ce se cântau la televizor în perioada comunistă.

Orașul în sine este un mister care se cere descifrat. O întrebare la care i se cere un răspuns. Sunt destule întrebări pe care ți le poți pune dacă ești din provincie, sau, cum spun bucureștenii, „de la țară”. De ce se leagă numele unor cartiere, cum ar fi al Aviației? Ce se afla mai demult în locul pe care îl numim acum Băneasa? Asta în afară de, evident, punctele sau obiectivele turistice de interes din prezent, cum ar fi cele două stații meteorologice mai importate sau, de ce nu, aeroportul (Henri Coandă).

Calea Victoriei

Nu toți însă se simt fermecați de acest mister, precum nu toți își doresc să trăiască în agitația unui mare oraș. Așa că m-am limitat (în titlu) la ideea unei vizite, fie ea și virtuală. Al doilea motiv pentru care nu pun cap de afiș mutarea în capitală este că... viața acolo e scumpă. Chiar și în zone mai limitrofe. Spre exemplu, o filtrare după apartamente de vanzare zona baneasa pe site-ul unei agenții imobiliare din București ne arată niște prețuri care trec deseori de suta de mii de euro. Iar prețurile sunt proporțional mai mari la orice.

Dincolo de asta, nu trebuie să locuiești într-un oraș pentru a-i asimila încărcătura spirituală. Ar fi și greu, la drept vorbind. Pentru că există pe glob o mulțime de zone minunate, care își lasă amprenta în noi, dar de locuit nu putem să locuim decât într-una singură. Cel mai adesea, cea în care ne-am născut.

Lemnul, simbol de lux

Lemnul, mai ales nobil, poate fi un simbol al luxului și al puterii. Acum apare peste tot, inclusiv la interioarele mașinilor scumpe. Bord din sau cu lemn. Articolul de față pleacă de la observația că există o sumedenie de firme care construiesc locuinte din lemn, cum este cea din linkul anterior, și care sunt promovate pe net. Dar cât este de utilă sau inspirată o astfel de locuință? Înainte de a încerca să răspundem la întrebare, să urmărim câteva arhitecturi superbe bazate pe lemn:

casă din lemn

casă din lemn

casă din lemn

casă din lemn

casă din lemn

casă din lemn

casă din lemn

Cred că sunteți de acord că o săptămână petrecută să zicem la munte, într-o astfel de casă sau pensiune, ar fi mirifică. Dar după cum se poate constata, toate casele de mai sus sunt în natură. Și cam pe direcția asta merg gândurile mele și înclin să cred că lemnul e, ca să folosesc o expresie ironică în acest caz, „beton” pentru a-ți face de exemplu o cabană la munte. Dar nu știu dacă mi-aș face o vilă supraetajată din altceva decât piatră. Care-i un material mai durabil.

Totuși, există în Europa structuri sau locuințe din lemn care au depășit 500 de ani și încă se mențin. Ceea ce poate însemna că ideea de mai sus e o prejudecată. Dacă ar fi să judecăm la rece, casele din lemn au următoarele avantaje: prețul de construcție ceva mai mic, bună izolare fonică sau sonoră, menținerea căldurii (izolare termică excelentă), echilibrarea naturală a umidității din interior și rezistență sporită la mișcări tectonice (cutremure).

La dezavantaje clare, am spus că lemnul nu-i la fel de trainic ca piatra sau ca oțelul, în plus prezintă riscuri mai mari de combustie. Desigur, un incendiu este o calamnitate în orice situație, dar lemnul, oricât de bine ar fi tratat, va arde mai bine decât alte materiale. Și poate că el aduce și complicații sau costuri suplimentare.

Voi ce părere aveți?

Duminică se face trecerea la ora de vară

În noaptea de sâmbătă spre duminică se va face trecerea la ora de vară pe teritoriul țării noastre. Ceasul (mă rog, telefonul, tableta, device-ul etc) se va da cu o oră înainte, adică ora 7 dimineața va deveni ora 8. Asta înseamnă că ne vom trezi cu o oră mai devreme decât eram obișnuiți.

ora de vară

Ora de vară este o anomalie, adică ora corectă este așa-numita oră de iarnă. În unele țări s-a introdus obiceiul ca, începând cu o anumită dată din primăvară și până la o anumită dată din toamnă, ceasul să se dea înainte cu o oră. Acest lucru are ca scop economisirea energiei electrice, noi trezindu-ne (și culcându-ne) mai devreme vom beneficia pentru mai mult timp de lumina soarelui, care vara răsare mult mai repede.

La noi în țară, trecerea la ora de vară se face în ultima duminică din luna martie (când ora 3 devine ora 4) iar revenirea la ora de iarnă se face în ultima duminică din luna octombrie (ora 4 devine ora 3). Dacă sunteți în tren în această ultimă duminică (de toamnă), veți face undeva pauză o oră. Noroc că probabil la acea oră veți dormi.

De ora de vară mai trebuie să se țină cont în diverse măsurători astronomice sau atunci când doriți să vă calculați astrograma.

Fiind băiet, prin Cluj locuiam

Citind articolul Danei, mi-am adus aminte de perioada studenției. Care la mine a însemnat locuit în Cluj. Am amintiri super de acolo, nu degeaba se spune că anii de student sunt cei mai frumoși ani din viață. Asta în ciuda banilor puțini, a hranei reci și a chiriei scumpe.

Dar trebuie să recunosc că eu nu prea am fost în impas financiar. Pe de-o parte, aveam banii pe care mi-i dădeau părinții. Pe de alta, mai făceam și eu. O vreme am dat ore, apoi m-am ocupat cu diverse. Am vândut mărțișoare, m-am înscris la Oriflame (și într-o singură lună am reușit să înscriu circa 7 persoane la mine în rețea, dublând prin bonusurile obținute de pe urma lor veniturile din vânzările mele directe), ba chiar am fost și agent imobiliar un scurt timp. Cu hrana - nu aveam tot timpul mâncare caldă ca acasă, dar mai mâncam la cantină și îmi mai găteam eu. Și oricum, cui îi pasă de mâncare în facultate? :)

Cluj-Napoca

Legat de locuințe, în caz că nu știți, situația din Cluj nu-i chiar pe roze. Fiind centru universitar, partea de imobiliare este foarte scumpă, indiferent de cartier sau de faptul că vrei să cumperi ori doar să închiriezi un apartament, o garsonieră etc. Prețurile de apropie aici de cele din capitală. Gândindu-mă retrospectiv, eu m-am descurcat foarte bine, găsind tot timpul chestii de ocazie. Am locuit inițial la o femeie singură, în gazdă, unde a fost ok. Apoi cu un prieten, apoi în diverse alte locuri. Niciodată nu a fost aglomerat sau nu am locuit în spații mici, și niciodată nu am avut de plătit mult. Nici chiar când am locuit la cămin, unde era super-ieftin și într-o cameră de 5 persoane locuiam doar 3, dintre care unul era mai mult plecat. Și faza cu căminul am găsit-o printr-o conjunctură, respectiv prin decanul facultății. Că vă dați seama, era bătaie la ele.

Astăzi, dacă nu ești descurcăreț, te salvează tehnologia modernă. Dacă atunci cumpăram Piața de la A la Z (așa se numea ziarul principal de anunțuri din oraș, unde erau și imobiliare dar și locuri de muncă sau matrimoniale) marți la prima oră când apărea, și dădeam telefon după telefon, astăzi descarci frumos o aplicație pe telefonul tău mobil și ești la curent cu ultimele noutăți, primești notificări când se schimbă ceva, când apare un spațiu sau un imobil care corespunde criteriilor tale etc.


Ok, cred că ăștia de la Titirez sunt unicat, că nu am mai văzut astfel de aplicații. Dar faptul că exista una este suficient. Și e totodată un semn că am evoluat pe o nouă treaptă. Că, în fond, asta face tehnologia: preia greul și îți oferă ție confort. Dacă în trecut oamenii se luptau cu săbii și săgeți, iar cei mai agili din punct de vedere fizic și capabili de un efort prelungit aveau șanse mai mari să supraviețuiască, astăzi avem puști și pistoale. Dacă în trecut trebuia să bați din poartă în poartă pentru o chirie, astăzi butonezi o aplicație pe mobil. Sau intri pe site și dai un search după garsoniere în Universității. Ceva de genul.

Este bine însă că omul nu mai e stimulat să fie activ? Asta rămâne un subiect de discuție pentru alte articole...

Obiceiul căsătoriei la diverse popoare

Aș fi putut spune obiceiul căsătoriei în diverse țări, dar există o fină diferență între cele două. Și anume, că vorbind de popor, ne referim nu doar la legile unei țări ci și la tradiția locului, la folclor, la regulile nescrise, la cultura și societatea de acolo în ansamblu. Toate acestea își pun amprenta lor asupra căsătoriei, care înseamnă mult mai mult decât un simplu act la notar. Altfel, nu ne-am mai căsători în biserică pentru că așa prevede religia noastră, n-am mai face chef pentru că așa e obiceiul etc.

Totuși, aceste tradiții și obiceiuri, ba uneori și legi, variază în funcție de regiune. Mai jos o să vă prezint câteva curiozități pe care poate nu le cunoșteați pe această temă.

căsătoria

Știați că în unele țări din Asia de Sud și Africa, peste 50% dintre fetele care se mărită sunt minore? Desigur, definiția majoratului poate varia, eu mă refer aici la vârste sub 18 ani. Uneori, ele sunt mult mai mici. În 2012, după ce Arabia Saudită a anunțat că va legaliza căsătoriile cu fete de 10 ani, Iranul a avut o tentativă de a împinge limita de vârstă la 9 ani. Uneori, căsătoria la vârste așa de fragede se produce ca urmare a răpirii viitoarei mirese de către viitorul mire, care se practică încă în Caucaz, Asia Centrală, părți din Africa, la rromi sau chiar în Mexic.

Tot africanii stau bine și la capitolul poligamie. Adică căsătoria cu mai multe persoane de sex opus. În Senegal de exemplu, aproape 47% dintre căsătorii sunt multiple. Obiceiul de a te însura (în cazuri mai rare mărita) cu mai multe femei (bărbați) a fost mult mai răspândit în trecut, dar astăzi, majoritatea societăților sunt monogame. Totuși, monogamia nu înseamnă, așa cum ne-ar veni s-o definim în grabă, un singur partener în viață, ci un singur partener la un moment dat. Dacă avem în vedere posibilitatea unui divorț, putem spune că există oameni care au mai multe soții (sau soți) de-a lungul vieții. Iar dacă ne referim și la relații de cuplu premergătoare căsătoriei, atunci aproape toți am avut mai multe iubite sau mai mulți iubiți.

În timp ce în multe părți de pe glob este permisă uniunea între doi verișori de gradul I sau II, pentru a preveni astfel de forme de incest, în Coreea de Sud a fost interzisă căsătoria între două persoane având același nume de familie.

Desigur, căsătoriile realizate în această manieră, de exemplu cu fetițe de 10-11 ani, adeseori se sfârșesc prost. Cât de matură poate fi o fetiță la acea vârstă? Dacă ne gândim bine, nici măcar în țările dezvoltate cununiile nu durează o viață, deseori vedem în jurul nostru rupturi, partaje, despărțiri. Dar cel puțin aici lucrurile sunt simple: mergi la notar și la judecător, completezi o cerere divort, aștepți un timp (care acum am înțeles că s-a micșorat), și gata. Bine, poate nu-i chiar așa simplu, dar ați prins ideea, și oricum există deja resurse online pe tema asta, a se vedea site-ul linkuit, unde găsiți toate informațiile necesare. Dar în țările sub-dezvoltate, divorțul ar putea fi un subiect tabu. Dacă fata nu are libertatea să se mărite când și cu cine vrea ea, credeți că o să aibă libertatea să divorțeze?

În astfel de cazuri, ceea ce urmează va fi o viață tristă și nefericită.

Monogamie și swing

Când vizitezi multe locuri, constați că fiecare are specificitatea lui. Fiecare regiune de pe glob are să zic un anumit tip de oameni (care implicit formează un anumit tip de civilizație), o cultură proprie, niște tradiții poate unice șamd. Uneori, toate acestea sau părți dintre ele pot să te șocheze sau să ți se pară nelalocul lor. Asta se petrece mai ales atunci când ele diferă considerabil de obiceiurile din locul unde te-ai născut tu. Dacă cei pe care-i vizitezi ar veni la tine în țară, probabil și pe ei i-ar mira obiceiurile tale.

V-ați pus întrebarea cum ar arăta o lume în care am putea să ne căsătorim cu mai multe persoane, adică femeile ar putea avea mai mulți soți sau bărbații mai multe soții? Probabil vă aduceți aminte de haremurile din trecut. Ei bine, e posibil ca prin anumite zone din Africa sau Asia să mai întâlniți astfel de practici. Desigur, doar într-un sens, adică bărbatul poate avea mai multe consoarte, și asta cumva pe un fond de minimizare a statutului femeii în societate. Dacă ne gândim la reprezentantele sexului slab care militează pentru drepturi egale pentru femei, fără îndoială că în astfel de zone ele ar avea legitimitate maximă.

poligamie

Totuși, în Occident și în lumea civilizată, femeia este privită ca egala bărbatului iar monogamia este „religia de bază”. Ceea ce nu înseamnă neapărat că nu am pierdut niște avantaje pe parcurs. De exemplu, mie mi-ar fi convenit ca, femeile fiind egalele bărbaților, și ele să aibă dreptul, ca și noi, să se căsătorească cu mai mulți bărbați! :) Dar cum ar arăta oare o familie modernă, compusă din două soții și trei soți? :D

Evident, nu toți gândesc așa, ba unii o să săriți revoltați că câtă lipsă de decență! Vă mai amintiți de ce scriam mai sus, cu șocul pe care îl pot exercita alte obiceiuri din alte zone? :) Totuși, există și persoane sau chiar cupluri care ar fi deschise spre astfel de experiențe. Deci atât el, cât și ea, și-ar dori o relație mai deschisă, o experiență senzuală cu alți parteneri, fie de moment, pentru a condimenta și diversifica relația lor, fie de lungă durată, gusturile nu se discută. Întrebarea e: cum s-ar putea integra o astfel de dorință în viața noastră de zi cu zi, în societatea de azi?


Răspunsul îl dau site-urile de swing. Știți ce e swingul? Tocmai schimbul de parteneri, de comun acord, între cupluri sau persoane. Te înscrii pe un astfel de site, participi la un swing party, cunoști un alt cuplu, discutați, vă placeți, doriți să faceți o încercare.

Pot să apară probleme, de exemplu partenerei tale să îi placă foarte mult de el - celălalt, mai ales după prestație, și să te părăsească? Să se destrame cuplurile? Cred că e o teamă falsă. Dacă cuplul vostru e atât de slab încât la prima bătaie de vânt se rupe, atunci înseamnă că practic nu aveți un cuplu ci o iluzie, și mai bine v-ați fi separat mai devreme. Din contră, multe cupluri convenționale ajung să se destrame sau să se plafoneze pe fondul unor fantezii neîmplinite datorită cadrului prea restrâns în care conviețuiesc.

Cadru care nu are nimic de-a face cu moralitatea. Acum câțiva ani buni, în multe zone de pe glob omul nu era monogam. Iar noi nu discutăm despre moralitate aici, ci despre om, civilizație și obiceiuri. Și, parțial, despre swing...

Să te învârți ca titirezul

Excursiile sunt în mod cert foarte frumoase dar ce te faci când vine vorba să te muți într-o altă localitate? Sau într-un alt apartament, deși cele două (apartamentul cu localitatea) sunt de obicei conectate, lumea se mută în alt spațiu locativ când se mută în alt oraș. Sau când merge la țară, dacă se mută la casă.

schimbarea locuintei

Vă povesteam în articolul precedent de prima chirie (de fapt gazdă) în Cluj. Pe atunci, găsirea unei chirii se făcea în mod clasic, adică cumpărând ziarul de anunțuri și citind ofertele la rubrica imobiliare. Problema cu aceste anunțuri e că sunt destul de sărace, pagina de ziar limitată, formatul alb-negru și fără poze (existau câteva anunțuri cu imagini dar câteva) etc.

O altă metodă este să apelezi la o agenție imobiliară. Lucru bun, pentru că acolo poți afla multe detalii despre apartamentul dorit, mai ales că nu discuți cu o pagină de ziar ci cu o ființă umană în carne și oase, respectiv agentul imobiliar. Problema cu agențiile constă probabil în scorurile umflate foarte mult, pentru că hai să fim serioși, cam așa e, plus că dacă apare un apartament foarte avantajos, se va vinde repede și tu nu-l vei prinde. Plus altele. Unde mai pui că sunt N agenții imobiliare în oraș așa că probabil va trebui să le parcurgi pe toate ca să găsești cât mai multe variante.


Ei bine, la fel cum busola a fost înlocuită de GPS, mai nou prezent în tablete sau telefoane inteligente, ofertele de anunțuri imobiliare s-au mutat și ele... tot pe telefon. Clipul de mai sus prezintă o aplicație pentru Android, dar ea este disponibilă și pentru iOS (aveți un videoclip și pentru iOS pe același canal YouTube), cu care puteți fi la curent cu ultimele oferte de pe piață, având în vedere că ele se actualizează la minut.

Lucrurile sunt simple: cineva a avut ideea unui site de anunțuri imobiliare. Atâta că nu e un simplu site, e un adevărat portal, unde poți adăuga informații detaliate despre ce vrei să vinzi, poți urca până la 25 poze jpg, poți specifica prețul etc. Contra unui cost modic. Pentru vânzător, foarte ok. Pentru cumpărător, și mai bine: ai acces gratis, atât acasă pe calculator cât și direct pe telefon, prin intermediul aplicaței de care vă ziceam, la tot felul de oferte utile pe care le poți parcurge ușor și filtra după ceea ce te interesează. De exemplu, poți căuta doar garsoniere de inchiriat militari. Ba le poți vedea și grafic, pe hartă.

Bun venit în secolul 21!

 
Design by PremiumBloggerTemplates.com