În Thailanda este considerat necioplit să duci mâncarea la gură cu furculița. În schimb, fucrulița se folosește pentru a împinge mâncarea într-o lingură, din care după aceea mănânci efectiv. Tacâmurile au fost introduse în Thailanda de către regele Chulalongkorn, după o vizită din 1897 în Europa. Se pare însă că regele nu a stat suficient cât să asiste și la demonstrația pentru furculiță.
Plescăitul și suptul zgomotos al pastelor și al supei sunt considerate perfect acceptabile în Țara Soarelui Răsare. Mai mult, japonezii cred că acest mod de a mânca îmbunătățește gustul alimentelor preparate și ajută la consumarea lor cât timp încă sunt fierbinți. Practic, în Japonia vărul vostru Gogu ar fi considerat cel mai politicos om.
Tot pe linia țărilor în care i-ar plăcea lui Gogu să locuiască, în unele regiuni din Canada este condierat un gest pozitiv să tragi un vânt după o masă copioasă. La noi în România am auzit recomandarea asta doar la medici în spitale, mai ales în cazul bolnavilor care aveau probleme cu tubul digestiv.
Nici românii nu sunt lipsiți de curiozități. Consumarea testiculelor unor animale este și acum considerată o delicatesă prin anumite părți, din ce știu. Iar la bunicii noștri de la țară, mai găsim încă obiceiul ca după tăierea porcului să mânânci urechile acestuia, nu și coada (care de obicei se dă la animale), pentru „a ajunge fruntea, nu coada”.
Fugu este o specie din Japonia a peștelui balon. Și da, e extrem de otrăvitor. Prepararea lui intră sub incidența legii, fiind autorizați doar anumiți bucătari iscusiți. Încercări „clandestine” au dus uneori la decese. Dacă ați urmărit serialul polițist Columbo, ați putut observa acest motiv într-unul din episoadele sale.
Cea mai scumpă mâncare din lume este supa de cuiburi de păsări. Se consumă în China, unde, de sute de ani, cuiburile lipite cu salivă au constituit o delicatesă culinară. Recordul la preț îl are o varietate de supă cu cuib roșu, pentru care trebuie să scoateți din buzunar până la 10000 (zece mii) de dolari! (sursa)
Tot în anumite regiuni din China se obișnuiește să se consume creveți vii, cufundați în prealabil într-un lichior puternic care îi paralizează. Obiceiul de a consuma creveți este răspândit și în alte regiuni de pe glob, cum ar fi Statele Unite, doar că implică de regulă și o etapă intermediară, cunoscută sub numele de „gătit”.
Ca multe specialități asiatice, unele caracatițe mici sunt servite uneori „natural”. Atât de natural, încât îl poți privi pe bucătar cum dezmembrează una în fața ta, o pune pe farfurie și o asezonează cu ulei de susan și alte condimente, asta dacă o poate nimeri, pentru că adeseori încă mișcă în farfurie în timp ce tu te întinzi după bețișoare (vorbim de Asia, da?)
Un early booking în Sardinia v-ar face cunoștință cu Casu Marzu. Este o brânză de burduf mai specială: conține larve de insectă. În timp ce brânza cu mucegai este răspândită și la noi (și foarte bună la gust de altfel), larvele din brânza de care vorbesc aici sunt vii. Nu sunt foarte lungi: doar 8 mm. Dar pot sări în aer până la o înâlțime de 15 cm când sunt deranjate.
Poftă bună!
Încă nu sunt comentarii.