Blue Air, o posibilă țeapă de milioane

Spre deosebire de ceilalți bloggeri de turism, eu scriu rar. Dar există evenimente notabile sub pitorescul cer al ultimilor ani? Poate că ar merita trecut în revistă turismul din timpul pandemiei ultimlor doi ani și jumătate, dar până atunci să notăm că cel mai notabil eveniment din ultimele luni care sare în evidență este țeapa cu care s-au trezit peste 70.000 de clienți care au cumpărat bilete de avion de la Blue Air fără ca apoi să poată beneficia de serviciile aferente.

avion la sol

Valorile necesare unei firme de închirieri microbuze București - Florintrans.ro le are pe toate

Mereu vrem tot ceea ce este mai bun. Atât pentru noi, cât și pentru cei cu care avem colabărări. Vrem cea mai bună firmă închirieri microbuze București. Dar este atât de greu să alegem ceva. Ceva, adică cel mai bun serviciu. Cea mai bună firmă.

Criptomonede ieftine in care sa investesti in 2018

Piata de criptomonede este in continua dezvoltare, astfel ca daca stii pe ce sa mizezi poti investi intr-un moment bun cand pretul este unul moderat. Asocierea intre criptomonede si ieftin este una relativa, insa aici este vorba de pretul lor la cumparare. Nu ai garantii ca vor exista cresteri spectaculoase sau daca piata se va prabusi, cum nu exista nimic sigur in potentialul de castig din acestea.

Stela Popescu a decedat

Marea actriță Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Actrița a fost găsită la ora 15.40 fără suflare, de un echipaj SMURD.

SMURD spune că apelul a fost primit la 15:32, la 112, din partea fiicei. La fața locului a ajuns un echipaj care a putut constat doar decesul. Conform SMURD, Stela Popescu era decedata de ceva vreme.

Alin Manea ne spune cât costă o campanie SEO eficientă

Dacă aveți un blog, un site sau un magazin online, atunci fără îndoială ați auzit de optimizarea SEO. Cuprinde acele modalități (complicate pentru unii, dar devenite o pasiune și un job pentru alții) care pot face ca site-ul vostru să devină mai „lizibil” pentru motoarele de căutare, în speță Google, și totodată mai relevant. Aceste două lucruri se traduc într-un avantaj net la capitolul trafic, deoarece Google va afișa site-ul dvs mai sus în rezultate. Iar dacă site-ul este un magazin online, de aici rezultă mai mulți clienți. Dar care este prețul unei campanii SEO eficiente și ce durată trebuie să aibă ea? Întrebări la care voi încerca să răspund în rândurile următoare.

Câteva motive să te apuci de skiat

Pentru că tot s-a răcit vremea și azi-mâine ne trezim c-am intrat în iarnă, vă propun să discutăm puțin despre skiuri second hand. Și încep prin a vă face o mărturisire: poate spre rușinea mea, nu știu skia. N-am avut niciodată skiuri, second hand sau noi, n-am fost niciodată pe o pârtie de ski, nu știu cu ce se mănâncă sportul ăsta, decât de la televizor, unde sigur că totul e foarte simplu și frumos. În generală, aveam o singură colegă de clasă care mergea la ski, iar părinții ei erau medici, deci aveau posibilități, așa că am rămas cu impresia că e un sport elitist, pentru cei cu bani. Dar oare aveam dreptate? Ei bine, nu.

Cum să fac videochat în România?

Întrebarea cum faci video chat și-o pun, probabil, multe tinere de la noi din țară. Aceeași întrebare este de natură să suscite reacții adverse din partea celor care consideră videochatul o activitate murdară. Scopul meu aici nu este însă să-i judec pe unii și pe alții. Până la urmă, videochatul este și el o meserie, nu implică un contact fizic între participanți, iar un subaltern care muncește nouă ore pe zi și suportă toate hachițele șefilor poate că se prostituează mai mult decât o fată care lucrează 4 ore pe zi într-un fotoliu luxos, în fața unei camere web. Așadar, dincolo de prejudecăți și ipocrizii, să încerc un răspuns la întrebarea din titlu.

 
Design by PremiumBloggerTemplates.com