De la han la internet

Ați citit Hanul Ancuței, de Sadoveanu? Nici eu. :D Dar asta nu înseamnă că numele de han, hangiu sau hangiță nu reverberează în mintea mea. Și dacă în mintea unuia care n-a citit multă literatură clasică (ci doar romane polițiste, de aventuri și alte asemenea) aceste cuvinte reverberează, înseamnă că ele au fost de largă circulație în trecut. Pentru că, din vagile mele amintiri, nu există poveste sau istorioară în care hanul, dacă a fost prezent, nu a jucat un rol esențial. Și nu există hangiță ai cărei nuri să nu-i fi înfierbântat pe oaspeții ei și pe povestitorul cărții sau piesei de teatru în cauză. Și, dacă ne gândim puțin, este firesc să fie așa.

În trecut nu exista informație. Comunicarea se făcea prin viu grai, adică deplasându-te și comunicându-i în persoană lui X ce aveai de-i spus. Iar deplasarea se făcea cu un cal putere, adică călare. La propriu, nu la figurat. Ori cum informația înseamnă putere, iar afacerile au nevoie de informații la rândul lor, rezultă că cei care dețineau informațiile acum câteva sute de ani erau destul de privilegiați și trebuiau să plătească destul de mult pentru ele.

N-o să insist pe tema Waterloo, am prezentat situația în trecut. Rămânem la România, într-o perioadă anterioară nașterii bursei. O perioadă în care hanul, echivalent al barului și hotelului de la noi, era locul în care se întâlneau tot felul de oameni, localnici sau nu, drumeți, călători. Ori călătorii sunt cei care aveau atât mijloace de a călători (adică bani) cât și informații (cel puțin pentru că veneau dintr-un alt colț de țară și purtau cu ei știrile de acolo). Și de aceea hanul joacă un rol important în atâtea povestiri românești: pentru că era locul unde se aflau și întâmplau chestii, inima satului, motorul viitoarei economii de acolo.

Astăzi lucrurile s-au cam subțiat din acest punt de vedere. Pentru că a apărut mai întâi presa și tiparul, apoi televiziunea și radioul iar în final, internetul. Care au furat monopolul asupra informației, distribuită acum gratuit, la scară mare, pentru oricine. Și astfel hanurile au devenit simple hoteluri unde te cazezi noaptea, lipsite de orice încărcătură metaforică sau emoțională. O simplă afacere, destul de păguboasă de altfel, dacă te gândești că prețurile la aceste cazări sunt aproape întotdeauna ridicol de mari.

Iar informația a devenit accesibilă oricui pe net. Până și informația despre hoteluri o iei tot din spațiul virtual: o simplă căutare după termenii cazare hotel pe un site care deține o bază de date specializată în acest sens, unde informațiile se pot organiza sau filtra, unde poți selecta un anumit oraș, un anumit confort (număr de stele ale hotelului etc), deci o simplă căutare aici este de ajuns pentru a găsi cel mai mic preț sau cea mai bună ofertă.

Am putea concluziona că centrul de gravitației al știrii s-a mutat de la han pe internet.