Mamaia, mon amour

Ștefan ne spune pe blogul lui (blog-stefan.com) câteva motive pentru a ne petrece concediul în Mamaia. Personal îmi place când oamenii se decid să își petreacă concediile în țara noastră. Pentru că, în opinia mea, există nenumărate locuri foarte frumoase pe care nu le-am văzut, chiar și aici, în România. Bineînțeles, nu poate fi vorba de Mamaia, care-i arhicunoscută.

Mă uitam la niște poze zilele trecute, poze ce înfățișau anumite plaje de la noi. Cândva locuri sălbatice și cvasi-necunoscute, aș putea zice aproape virgine, acum erau doldora de turiști. Deci, dacă vrei să mergi undeva la litoral, poate nu-i o idee bună să te ghidezi după cele mai „exotice” sau puțin umblate locuri, așa cum le știai de acum câțiva ani. Că s-ar putea să ai o surpriză. Poate mai bine cauți un hotel frumos, central, într-o zonă cu facilități diverse.

Lacul Siutghiol la apus

Dacă m-ați întreba, v-aș putea spune că aici am gasit un hotel bun in Mamaia, dându-vă link spre unul din hotelurile pe care le puteți accesa pe diverse pagini de turism. Realitatea însă este că nu am mai fost în ultima vreme pe acolo. Dar, dacă chiar vreți să mergeți, plasamentul lui este ideal. Situat chiar în centrul stațiunii, aproape de toate punctele de atracție turistică, aproape de Zona Casino, aproape de telegondolă, la numai 50 de metri de plajă.

Cea mai tare chestie însă e că Hotelul Albatros (căci despre el este vorba) acceptă animale de companie, cu condiția ca ele să aibă carnet de sănătate. Ocazie cu care îmi dau seama ce mult ratează hotelurile care nu iau în considerare acest lucru. De ce? Păi pentru că activez pe Facebook și văd zilnic poze cu mâțe și Azorei, postate de din ce în ce mai mulți, se pare, iubitori de animale.

Merită să menționăm că în ultimii ani, condițiile de cazare din Mamaia s-au îmbunătățit considerabil. Vorbim aici de peste 60 de hoteluri până la 5 stele, ce pot găzdui un total de 20000 de turiști. Și că plaja este excelentă până spre sfârșitul toamnei, apa fiind caldă. Așadar, ca un fel de concluzie, dacă nu ați fost niciodată acolo, probabil nu o să vă pară rău să faceți o vizită, acum, când încă suntem în plină vară.

Iar dacă o faceți, vizita adică, mi-ar plăcea să vă citesc impresiile de călătorie și să vă văd pozele pe un blog. Pe locuri, fiți gata, start la vacanță plăcută!

Încă nu sunt comentarii.

 
Design by PremiumBloggerTemplates.com