Pentru cei cărora nu le priește căldura, am o veste mai puțin bună: deși ultimele zile au fost mai temperate și însoțite de ploi, canicula, spun meteorologii, se întoarce! În aceste condiții, și pentru că suntem în plin sezon al concediilor, Londra, cu clima ei mult mai blândă, devine o destinație turistică foarte atractivă. Îți rezervi online o cameră de hotel, îți cumperi (tot online) niște bilete avion ieftine Londra, te îmbarci și ai plecat. Dar, înainte de a face asta, sunt câteva lucruri pe care merită să le cunoașteți.
Anglia este, într-adevăr, țara ploilor și a cețurilor, din cauza poziției sale insulare pe continent. O țară în care până și vara, temperaturile nu prea urcă peste 30 de grade. Sora mea e plecată în Irlanda de vreo două luni, și are parte de o vreme mult mai rece decât cea din România. Iată, așadar, că afirmația „Londra nu este cel mai fierbinte punct de atracție din lume” devine mult mai interesantă pentru noi, când o citim la propriu. Dar tot sora mea îmi spune că hotelurile britanice sunt extrem de costisitoare. Așadar nu vă lăsați înșelați de costul redus al biletelor ieftine spre Londra: veți avea de dat o mulțime de bani pe alte lucruri, odată ajunși acolo.
Din acest motiv, ar fi bine să discutați înainte cu o agenție de voiaj care vă poate recomanda un hotel potrivit. Mie îmi face cu ochiul, de exemplu, site-ul celor de la Aerolines. Bilete ieftine avion, începând de la 175 de euro, cu zbor direct prin Blue Air, dus-întors, cu toate taxele incluse, dacă vi le luați în avans (plecarea după 15 august 2016), ar fi un prim motiv. Dar tot cei de la aerolines.ro ne spun că biletul de avion este doar primul pas. Grija pentru client nu ar trebui să se oprească la a-i oferi niște bilete ieftine, așa că în afara lor, Aerolines ne pune la dispoziție informații detaliate despre aeroportul Heatrhrow, unde vom ateriza dacă zburăm prin ei, consultanță gratuită legată de achiziționarea biletelor și posibilitatea de cazare. Iar aici, la capitolul cazării, ei ne sfătuiesc să alegem poate un hotel de 2 stele, pentru a evita costurile exorbitante londoneze.
Iar eu, când citesc o descriere realistă, care îmi pune în balanță aspectele pozitive cu cele negative, lucrurile pro cu cele contra, capăt mai multă încredere în acea firmă decât într-una care îmi zice că totul e roz, păcălindu-mă. Deci, dacă vreți să zburați spre Londra, vă puteți cumpăra biletele de avion de la Aerolines, beneficiind astfel și de servicii de consultanță și informare adecvată, de care poate veți avea nevoie.
Bineînțeles, există și alte motive pentru care am putea vizita Marea Britanie. Aș zice că englezii au devenit, brusc, un popor mult mai interesant, după aflarea rezultatelor de la referendumul Brexit. Dar ei erau interesanți și înainte, din perspectiva unui popor care, cu câteva secole în urmă, stăpânea o mare parte din harta lumii. Un popor renumit pentru calmul lui, pentru sângele lui rece, în acord cu, iată, clima de acolo.
Indiferent însă de motive, dacă le faceți o vizită, nu ezitați să ne spuneți și nouă cum v-a plăcut și ce ați văzut, lăsând un comentariu mai jos!
Încă nu sunt comentarii.