Unul dintre elementele adesea disputate în discuțiile contradictorii ce se iscă de multe ori pe teme de religie vizează efectul acesteia, sau, dacă vreți, influența ei asupra moralității oamenilor. Aici am întâlnit, de-a lungul timpului, două opinii principale. Bineînțeles, în afară de opinia neutră cum că nu prea există nicio legătură sau influență între religie și morală, sau că ea nu este cuantificabilă. Două opinii, deci, diametral opuse.
Există o categorie de oameni care consideră că ateii sunt, în mod poate surprinzător, mai morali decât credincioșii. În sprijinul acestei teorii se aduc numeroase argumente. De pildă, se dă exemplul Inchiziției ca dovadă a faptului că religia poate conduce la atrocități. În același registru se folosește exemplul teroriștilor de diferite religii și confesiuni, care se aruncă în aer în mijlocul mulțimii, în numele unui Dumnezeu și al unui război sfânt pe care ei cred că-l duc. Ceva mai moderate dar tot în direcția asta sunt exemplele legate de BOR și biserică în general, de preoții din ziua de azi, care, zic aceste voci, în loc să trăiască după niște precepte divine, să fie un exemplu pentru ceilalți, sunt primii care le încalcă.
Eu însă cred că argumentele de acest tip sunt viciate. De ce? Pentru că ele se aplică unor oameni care nu sunt religioși la modul real, ci care fie se folosesc de religie pentru a-i manipula pe alții (iar asta nu are nimic religios în sine), fie sunt fanatici, extrem de limitați la nivel intelectual. Oricine poate cumpăra o biblie de la niște edituri crestine și apoi, înțelegând anapoda ce citește în ea, să dea foc casei vecinului de altă religie, în numele lui Dumnezeu. Dar asta nu înseamnă că de vină este religia, biblia, editura respectivă sau divinul, ci omul în cauză, care atât a înțeles el din ce a citit.
Dimpotrivă, eu consider că credința reală, profundă, autentică, este de fapt un garant al moralității, dacă nu singurul. Pentru că altfel, de ce ai mai respecta legile etice și morale? Dacă sensul vieții este supraviețuirea celui mai bun, atunci într-o situație critică, să zicem apocaliptică, în care nu ar mai exista poliție și judecători, iar oamenii s-ar omorî între ei pentru un litru de benzină sau o oală cu mâncare, cine te-ar mai opri de la a deveni un animal? Bruma de educație și cultură acumulată în timpul școlii sau al vieții?
Existența lui Dumnezeu, care dă vieții un sens dincolo de viață, este poate singurul garant al unei moralități ce nu poate fi clintită de nimic. Pentru că îți dă o perspectivă care transcende simpla ta existență efemeră.
Încă nu sunt comentarii.