Trei motive pentru a vizita Grecia

Suntem deja în 8 februarie, adică în ultima lună de iarnă. Pe la noi prin zonă există un proverb: fie iarna cât de rece, numai februar' de-ar trece. Totuși, țin să vă spun că deja ziua se lungește iar afară, deși este zăpadă și noaptea e frig, pe la amiazi e soare și cald. Pe scurt, ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul iernii și începutul primăverii. Ocazie cu care căutarea unor destinații pentru concediul de primăvară devine un deziderat practic. De ce de pe acum? Deoarece biletele cumpărate în avans cu câteva săptămâni pot fi mult mai ieftine decât cele cumpărate pe ultima sută de metri (așa-numitele oferte early bookings).

statuie din Grecia

În acest articol mă voi opri puțin asupra Greciei, ca destinație posibilă de vacanță. De ce Grecia? Din trei motive simple. Primul este că Grecia e o țară europeană, situată destul de aproape de noi, și fără prea mari pretenții. Ceea ce înseamnă că vom putea găsi biete de avion ieftine spre această țară. În fond, prețul unui bilet ar trebui să intre și el la socoteală, nu-i așa? Un alt avantaj direct ce decurge de aici este faptul că drumul va fi destul de scurt. Nu-i ca și cum ai zbura spre ceva insule de lângă America de Nord.

Al doilea și poate cel mai important motiv pentru care Grecia merită vizitată rezidă în cultura și însemnătatea ei pe plan mondial. Ca să mă fac mai bine înțeles, v-aș întreba ce teoreme mai țineți minte din liceu sau din generală. Da, mă refer la teoremele de la materiile exacte, cum ar fi matematică. Poate teorema lui Pitagora? Sau ce nume de înțelepți antici vă vin în minte de la filosofie. Poate Socrate? Ambii au fost învățați greci. De altfel, însăși numele de filosofie vine de la Philos și Sophia, din tradiția sau mitologia greacă. Iar sufixul „logia”, din componența zoologiei, biologiei etc vine de la grecescul logos, care înseamnă cunoaștere sau știință.

Plajă de pe insula Corfu

Într-adevăr, Grecia a fost un nucleu de artă, cultură și civilizație încă din antichitate. Și, spre deosebire de celelalte țări ocupate de romani, nu a putut fi romanizată (tocmai din acest motiv). Ce rezultă de aici? Rezultă faptul că vă puteți aștepta să găsiți acolo muzee splendide, conținând opere de artă inestimabile, chiar dacă unele dintre ele sunt doar resturi - adică au fost distruse parțial de curgereea timpului. Totuși, iubitorii de artă cu greu vor găsi, dacă vor găsi, lucruri mai rafinate de văzut decât exponatele acestor muzee ateniene sau în general elene. Vă mai puteți aștepta să găsiți o bibliotecă impresionantă, cu milioane de cărți, ridicată pe locul vechii Biblioteci din Alexandria, distrusă și ea de două incendii. Iar toate acestea vor fi moderne și adaptate vizitatorului occidental.

În fine, al treilea motiv pentru care merită să vizitați Grecia se regăsește în multele insule pe care această țară le posedă. Un exemplu este insula Thassos. Înconjurată de apele cristalin-albastre ale Mării Egee, lângă coasta de nord a Greciei, această insulă farmecă vizitatorii cu cele peste 30 de plaje ale sale (dintre care una chiar pentru nudiști). Puteți găsi plaje cu peisaje sau aspecte diferite, cu nisipă diferit, cu valuri și vedere diferită asupra mării, care se pot mula pe practic toate gusturile și exigențele. O altă insulă interesantă, despre care am mai scris, este Corfu. Amplasată de data asta în Marea Ionică, despărțită printr-o mică strâmtoare de Albania, Corfu se întinde pe o suprafață de circa 600 km. Pe insulă veți găsi puternice influențe arhitecturale italiene, iar în orașul central nu mai puțin de 8-9 muzee. În plus, insula dispune de hoteluri și prețuri pentru toate buzunarele. În fine, mă opresc cu insula Rhodos, spre care nu-i exclus să găsiți zboruri low-cost, adică la prețuri mici, și sigur că lista rămâne deschisă.

vedere din insula grecească Thassos

Iată, așadar, trei motive pentru care vă puteți îmbarca spre Grecia. Cu atât mai mult cu cât, chiar dacă ați făcut deja o vizită acolo, nu ați văzut decât o mică parte din ce are ea să vă ofere. Mai cunoașteți voi și alte motive, în afara celor expuse de mine?

Încă nu sunt comentarii.

 
Design by PremiumBloggerTemplates.com