Temperaturi scăzute în perioada asta

Azi dimineaţă, mergând la serviciu, am observat pe jos o pătură foarte fină de nea. Da, a nins peste noapte, deşi foarte puţin, că nu sunt chiar la munte. Dar în alte regiuni se prea poate să fi fost mult mai frig. Ziua de azi continuă „trendul” început pe finele săptămânii trecute, când ni s-au prevestit temperaturi scăzute pentru perioada asta.

ghiocei

Făcând o glumă, vă pot spune că abia aştept să vină aprilie, când iarna se va instala şi mai abitir. De data asta la figurat, în sensul că se va relua serialul Game of Thrones, acum cu sezonul 5, serial al cărui leitmotiv a fost până acum: Winter is comming!

Dar, bineînţeles, o să treacă toate şi va ieşi soarele. Cu adevărat, şi cu temperaturi care vor duce uşor-uşor spre vară. Nu ştiu dacă, azi, nu ştiu dacă mâine dar ştiu că vara va veni. Iar eu mă bucur de ea de pe acum.

Încă nu sunt comentarii.

 
Design by PremiumBloggerTemplates.com