Oare de la ce vine expresia Sănătate! spusă de cineva când strănuți? Fără îndoială, este o urare de exorcizare a bolii ce începe să-ți dea târcoale. Dar asta cu norocul? Ca la băut: Hai noroc! Hapciu! Noroc! Scriam în articolul precedent despre iarnă. Vreau să vă zic că eu am o vitalitate beton. În sensul că nu mă înbolnăvesc decât foarte rar. Ei bine, iarna asta a fost una de excepție. Am răcit puțin. M-a ținut cam o săptămână, timp în care nu am luat nimic, pentru că eu nu cred în „puterea medicamentelor” și știu că corpul se vindecă și se regenerează singur. Medicina alopată nu face decât să lupte cu efectele și are propriile ei efecte secundare, deloc plăcute. Așadar, ceaiuri, odihnă, mă rog, nimic special.
Dar eu sunt mare. Adult, adică. Am un organism călit. Și o vitalitate pe măsură. Ce te faci însă când ți se răcește copilul, sau bebelușul? Trebuie să-i dai ceva. Că săracul lui sistem imunitar este foarte slab. Și iarna, pe frig, este de ajuns un moment de neatenție, îl scoți afară la plimbare, sau aerisești, iar el se îmbolnăvește. Adică mă gândesc că este posibil. Ce să faci ca să nu ajungi în situația asta? Previi. Iar una din modalitățile de a preveni răceala este să te îmbraci adecvat.
În articolul de față o să vă prezint un magazin cu haine pentru bebeluși și copii în general. Magazinul se numește SuperBebe și poate fi accesat la adresa www.superbebeshop.ro. Acolo puteți găsi tot felul de hăinuțe pentru prințișorul și prințesa voastră. Dar nu numai haine propriu-zise, ci și încălțăminte, șosete și alte obiecte vestimentare. De exemplu chiar umbrele sau scutece.
Între lume ternă de oameni obosiți, îmbrăcați în haine gri sau cenușii, care merg zilnic la serviciu într-un mod mecanic, am fost plăcut surprins să constat bogăția cromatică (coloristică) a hainelor de pe SuperBebeShop. Pijama Looney Tunes de culoare albastră, cu personaje de desen animat, superb inserate. Pijama Simpsons cu pantaloni albastru-gri închis, haină albă pe care se află un Simpson în roșu, galben și albastru (sic!), proiectând o umbră neagră în fundal. Superbe culori! Așa ar trebui să arate hainele de copii, vii, dinamice, calde, deschise, vesele. Nu mohorâte, terne, ci zglobii ca sufletele lor. Ale micuților ce le îmbracă. Da-ți-le o șansă, așadar, să viseze frumos!
Am văzut de asemenea salopete și combinezoane. Ca și încălțăminte de tot felul. Papuci, șlapi, botoșei, cizmulițe, șosete chiar. Prețurile sunt, zic eu, decente. Nu m-am uitat atent, dar așa fugitiv: botoșei la 15 lei, cizmulițe la 35, sună bine, nu? Comanda se face direct pe site, de expediere se ocupă ei, plata cred că se poate face ramburs. Magazinul derulează uneori concursuri cu premii. Alt lucru mișto, există o categorie pentru produsele ce se află în promoție și una pentru mărimi haine și diverse informații utile.
Și, pentru că am zis la început de răceli, frig și iarnă, există haine sau mai bine zis hainele sunt grupate și pe categorii de tip sezon. De primăvară-vară, de toamnă iarnă. A, și da, să nu uităm: de fete și de băieți.
Spor la shopping!
Încă nu sunt comentarii.