Eu în Cluj

Scriam mai devreme pe SunLog ce înseamnă samsar. Care, în caz că n-aveți chef să citiți, e un intermediar pentru diverse afaceri, de obicei din domeniul imobiliar. Ocazie cu care mi-am aminit de perioada studenției în Cluj. Nu știu dacă v-am povestit unde am locuit prima dată, aici pe blog sigur nu așa că să vă povestesc.

Prima mea chirie s-a materializat într-un apartament în Gheorgheni. Găsit prin cineva, că nu știam eu de Aisiel Imobiliare sau alte site-uri de profil pe atunci. Apartamentul era deținut de o babă, iar eu locuiam în gazdă la ea. Două camere, nedecomandate; eu eram în camera din mijloc, care făcea legătura dintre hol/bucătărie și camera babei. :) Deci cam nasol. Televizorul era la mine în cameră dar aveam program la el, adică trebuia să-l sting după o anumită oră, să nu cumva să-mi cadă ochii pe ceva filme pentru adulți care se difuzau nocturn.

Baba nu prea ieșea din casă, a cărei ușă era prevăzută cu două încuietori: o ială sus și zarul obișnuit jos, în dreptul clanței. Eu am primit o cheie de la ială și am rămas cu convingerea că zarul este nefolosit. O convingere care s-a dovedit falsă în momentul când, într-o zi, baba s-a dus la cumpărături, iar eu venind de la facultate am observat că... păi că cheia mea de la ială nu-i suficientă ca să deschid ușa. Și a trebuit s-o aștept pe babă afară. Dar e adevărat că astfel de escapade la cumpărături erau rare, femeia fiind și mai voluminoasă de felul ei și transpirând abundent în urma unei asemenea aventuri afară.

În rest, băbuța era simpatică. Nu prea le avea ea cu știrile sau politica de exemplu, și îmi tot spunea cum pe vremea ei cineva (un băiat) i-a propus să facă tot felul de prostii cu ea, și câte se întâmplă azi prin lume, dar ea a fost femeie cinstită. Într-o zi un om politic a lansat o bombă mediatică legată de aservirea unor oameni din media și politică unor interese străine României, și televiziunile au început s-o întoarcă pe toate părțile. La care baba a început și ea s-o dezbată cu mine, adică să mă întrebe că ce anume vor ăia să zică acolo. I-am explicat în toate felurile posibile, după care, exasperat, i-am zis: „Tipul ăla a afirmat că o parte dintre românii de la putere sunt spioni”. O luminiță s-a aprins în ochii ei, și mi-a răspuns: „Gata, am înțeles! Știu ce sunt spionii! Își riscă mult viața spionii ăștia! Am văzut filme cu spioni.”

După cam o lună, deși prețul chiriei la ea era mult sub nivelul pieței, am ajuns la concluzia c-ar fi mai bine să schimb peisajul. A doua mea locuință a fost, de data asta, o casă. Tot în Gheorgheni, și tot cu cineva, doar că mult mai tânăr. Dar despre asta, poate cu o altă ocazie...