Lemnul, simbol de lux

Lemnul, mai ales nobil, poate fi un simbol al luxului și al puterii. Acum apare peste tot, inclusiv la interioarele mașinilor scumpe. Bord din sau cu lemn. Articolul de față pleacă de la observația că există o sumedenie de firme care construiesc locuinte din lemn, cum este cea din linkul anterior, și care sunt promovate pe net. Dar cât este de utilă sau inspirată o astfel de locuință? Înainte de a încerca să răspundem la întrebare, să urmărim câteva arhitecturi superbe bazate pe lemn:

Cred că sunteți de acord că o săptămână petrecută să zicem la munte, într-o astfel de casă sau pensiune, ar fi mirifică. Dar după cum se poate constata, toate casele de mai sus sunt în natură. Și cam pe direcția asta merg gândurile mele și înclin să cred că lemnul e, ca să folosesc o expresie ironică în acest caz, „beton” pentru a-ți face de exemplu o cabană la munte. Dar nu știu dacă mi-aș face o vilă supraetajată din altceva decât piatră. Care-i un material mai durabil.

Totuși, există în Europa structuri sau locuințe din lemn care au depășit 500 de ani și încă se mențin. Ceea ce poate însemna că ideea de mai sus e o prejudecată. Dacă ar fi să judecăm la rece, casele din lemn au următoarele avantaje: prețul de construcție ceva mai mic, bună izolare fonică sau sonoră, menținerea căldurii (izolare termică excelentă), echilibrarea naturală a umidității din interior și rezistență sporită la mișcări tectonice (cutremure).

La dezavantaje clare, am spus că lemnul nu-i la fel de trainic ca piatra sau ca oțelul, în plus prezintă riscuri mai mari de combustie. Desigur, un incendiu este o calamnitate în orice situație, dar lemnul, oricât de bine ar fi tratat, va arde mai bine decât alte materiale. Și poate că el aduce și complicații sau costuri suplimentare.

Voi ce părere aveți?

Duminică se face trecerea la ora de vară

În noaptea de sâmbătă spre duminică se va face trecerea la ora de vară pe teritoriul țării noastre. Ceasul (mă rog, telefonul, tableta, device-ul etc) se va da cu o oră înainte, adică ora 7 dimineața va deveni ora 8. Asta înseamnă că ne vom trezi cu o oră mai devreme decât eram obișnuiți.

Ora de vară este o anomalie, adică ora corectă este așa-numita oră de iarnă. În unele țări s-a introdus obiceiul ca, începând cu o anumită dată din primăvară și până la o anumită dată din toamnă, ceasul să se dea înainte cu o oră. Acest lucru are ca scop economisirea energiei electrice, noi trezindu-ne (și culcându-ne) mai devreme vom beneficia pentru mai mult timp de lumina soarelui, care vara răsare mult mai repede.

La noi în țară, trecerea la ora de vară se face în ultima duminică din luna martie (când ora 3 devine ora 4) iar revenirea la ora de iarnă se face în ultima duminică din luna octombrie (ora 4 devine ora 3). Dacă sunteți în tren în această ultimă duminică (de toamnă), veți face undeva pauză o oră. Noroc că probabil la acea oră veți dormi.

De ora de vară mai trebuie să se țină cont în diverse măsurători astronomice sau atunci când doriți să vă calculați astrograma.

Fiind băiet, prin Cluj locuiam

Citind articolul Danei, mi-am adus aminte de perioada studenției. Care la mine a însemnat locuit în Cluj. Am amintiri super de acolo, nu degeaba se spune că anii de student sunt cei mai frumoși ani din viață. Asta în ciuda banilor puțini, a hranei reci și a chiriei scumpe.

Dar trebuie să recunosc că eu nu prea am fost în impas financiar. Pe de-o parte, aveam banii pe care mi-i dădeau părinții. Pe de alta, mai făceam și eu. O vreme am dat ore, apoi m-am ocupat cu diverse. Am vândut mărțișoare, m-am înscris la Oriflame (și într-o singură lună am reușit să înscriu circa 7 persoane la mine în rețea, dublând prin bonusurile obținute de pe urma lor veniturile din vânzările mele directe), ba chiar am fost și agent imobiliar un scurt timp. Cu hrana - nu aveam tot timpul mâncare caldă ca acasă, dar mai mâncam la cantină și îmi mai găteam eu. Și oricum, cui îi pasă de mâncare în facultate? :)

Legat de locuințe, în caz că nu știți, situația din Cluj nu-i chiar pe roze. Fiind centru universitar, partea de imobiliare este foarte scumpă, indiferent de cartier sau de faptul că vrei să cumperi ori doar să închiriezi un apartament, o garsonieră etc. Prețurile de apropie aici de cele din capitală. Gândindu-mă retrospectiv, eu m-am descurcat foarte bine, găsind tot timpul chestii de ocazie. Am locuit inițial la o femeie singură, în gazdă, unde a fost ok. Apoi cu un prieten, apoi în diverse alte locuri. Niciodată nu a fost aglomerat sau nu am locuit în spații mici, și niciodată nu am avut de plătit mult. Nici chiar când am locuit la cămin, unde era super-ieftin și într-o cameră de 5 persoane locuiam doar 3, dintre care unul era mai mult plecat. Și faza cu căminul am găsit-o printr-o conjunctură, respectiv prin decanul facultății. Că vă dați seama, era bătaie la ele.

Astăzi, dacă nu ești descurcăreț, te salvează tehnologia modernă. Dacă atunci cumpăram Piața de la A la Z (așa se numea ziarul principal de anunțuri din oraș, unde erau și imobiliare dar și locuri de muncă sau matrimoniale) marți la prima oră când apărea, și dădeam telefon după telefon, astăzi descarci frumos o aplicație pe telefonul tău mobil și ești la curent cu ultimele noutăți, primești notificări când se schimbă ceva, când apare un spațiu sau un imobil care corespunde criteriilor tale etc.


Ok, cred că ăștia de la Titirez sunt unicat, că nu am mai văzut astfel de aplicații. Dar faptul că exista una este suficient. Și e totodată un semn că am evoluat pe o nouă treaptă. Că, în fond, asta face tehnologia: preia greul și îți oferă ție confort. Dacă în trecut oamenii se luptau cu săbii și săgeți, iar cei mai agili din punct de vedere fizic și capabili de un efort prelungit aveau șanse mai mari să supraviețuiască, astăzi avem puști și pistoale. Dacă în trecut trebuia să bați din poartă în poartă pentru o chirie, astăzi butonezi o aplicație pe mobil. Sau intri pe site și dai un search după garsoniere în Universității. Ceva de genul.

Este bine însă că omul nu mai e stimulat să fie activ? Asta rămâne un subiect de discuție pentru alte articole...

Obiceiul căsătoriei la diverse popoare

Aș fi putut spune obiceiul căsătoriei în diverse țări, dar există o fină diferență între cele două. Și anume, că vorbind de popor, ne referim nu doar la legile unei țări ci și la tradiția locului, la folclor, la regulile nescrise, la cultura și societatea de acolo în ansamblu. Toate acestea își pun amprenta lor asupra căsătoriei, care înseamnă mult mai mult decât un simplu act la notar. Altfel, nu ne-am mai căsători în biserică pentru că așa prevede religia noastră, n-am mai face chef pentru că așa e obiceiul etc.

Totuși, aceste tradiții și obiceiuri, ba uneori și legi, variază în funcție de regiune. Mai jos o să vă prezint câteva curiozități pe care poate nu le cunoșteați pe această temă.

Știați că în unele țări din Asia de Sud și Africa, peste 50% dintre fetele care se mărită sunt minore? Desigur, definiția majoratului poate varia, eu mă refer aici la vârste sub 18 ani. Uneori, ele sunt mult mai mici. În 2012, după ce Arabia Saudită a anunțat că va legaliza căsătoriile cu fete de 10 ani, Iranul a avut o tentativă de a împinge limita de vârstă la 9 ani. Uneori, căsătoria la vârste așa de fragede se produce ca urmare a răpirii viitoarei mirese de către viitorul mire, care se practică încă în Caucaz, Asia Centrală, părți din Africa, la rromi sau chiar în Mexic.

Tot africanii stau bine și la capitolul poligamie. Adică căsătoria cu mai multe persoane de sex opus. În Senegal de exemplu, aproape 47% dintre căsătorii sunt multiple. Obiceiul de a te însura (în cazuri mai rare mărita) cu mai multe femei (bărbați) a fost mult mai răspândit în trecut, dar astăzi, majoritatea societăților sunt monogame. Totuși, monogamia nu înseamnă, așa cum ne-ar veni s-o definim în grabă, un singur partener în viață, ci un singur partener la un moment dat. Dacă avem în vedere posibilitatea unui divorț, putem spune că există oameni care au mai multe soții (sau soți) de-a lungul vieții. Iar dacă ne referim și la relații de cuplu premergătoare căsătoriei, atunci aproape toți am avut mai multe iubite sau mai mulți iubiți.

În timp ce în multe părți de pe glob este permisă uniunea între doi verișori de gradul I sau II, pentru a preveni astfel de forme de incest, în Coreea de Sud a fost interzisă căsătoria între două persoane având același nume de familie.

Desigur, căsătoriile realizate în această manieră, de exemplu cu fetițe de 10-11 ani, adeseori se sfârșesc prost. Cât de matură poate fi o fetiță la acea vârstă? Dacă ne gândim bine, nici măcar în țările dezvoltate cununiile nu durează o viață, deseori vedem în jurul nostru rupturi, partaje, despărțiri. Dar cel puțin aici lucrurile sunt simple: mergi la notar și la judecător, completezi o cerere divort, aștepți un timp (care acum am înțeles că s-a micșorat), și gata. Bine, poate nu-i chiar așa simplu, dar ați prins ideea, și oricum există deja resurse online pe tema asta, a se vedea site-ul linkuit, unde găsiți toate informațiile necesare. Dar în țările sub-dezvoltate, divorțul ar putea fi un subiect tabu. Dacă fata nu are libertatea să se mărite când și cu cine vrea ea, credeți că o să aibă libertatea să divorțeze?

În astfel de cazuri, ceea ce urmează va fi o viață tristă și nefericită.

Monogamie și swing

Când vizitezi multe locuri, constați că fiecare are specificitatea lui. Fiecare regiune de pe glob are să zic un anumit tip de oameni (care implicit formează un anumit tip de civilizație), o cultură proprie, niște tradiții poate unice șamd. Uneori, toate acestea sau părți dintre ele pot să te șocheze sau să ți se pară nelalocul lor. Asta se petrece mai ales atunci când ele diferă considerabil de obiceiurile din locul unde te-ai născut tu. Dacă cei pe care-i vizitezi ar veni la tine în țară, probabil și pe ei i-ar mira obiceiurile tale.

V-ați pus întrebarea cum ar arăta o lume în care am putea să ne căsătorim cu mai multe persoane, adică femeile ar putea avea mai mulți soți sau bărbații mai multe soții? Probabil vă aduceți aminte de haremurile din trecut. Ei bine, e posibil ca prin anumite zone din Africa sau Asia să mai întâlniți astfel de practici. Desigur, doar într-un sens, adică bărbatul poate avea mai multe consoarte, și asta cumva pe un fond de minimizare a statutului femeii în societate. Dacă ne gândim la reprezentantele sexului slab care militează pentru drepturi egale pentru femei, fără îndoială că în astfel de zone ele ar avea legitimitate maximă.

Totuși, în Occident și în lumea civilizată, femeia este privită ca egala bărbatului iar monogamia este „religia de bază”. Ceea ce nu înseamnă neapărat că nu am pierdut niște avantaje pe parcurs. De exemplu, mie mi-ar fi convenit ca, femeile fiind egalele bărbaților, și ele să aibă dreptul, ca și noi, să se căsătorească cu mai mulți bărbați! :) Dar cum ar arăta oare o familie modernă, compusă din două soții și trei soți? :D

Evident, nu toți gândesc așa, ba unii o să săriți revoltați că câtă lipsă de decență! Vă mai amintiți de ce scriam mai sus, cu șocul pe care îl pot exercita alte obiceiuri din alte zone? :) Totuși, există și persoane sau chiar cupluri care ar fi deschise spre astfel de experiențe. Deci atât el, cât și ea, și-ar dori o relație mai deschisă, o experiență senzuală cu alți parteneri, fie de moment, pentru a condimenta și diversifica relația lor, fie de lungă durată, gusturile nu se discută. Întrebarea e: cum s-ar putea integra o astfel de dorință în viața noastră de zi cu zi, în societatea de azi?


Răspunsul îl dau site-urile de swing. Știți ce e swingul? Tocmai schimbul de parteneri, de comun acord, între cupluri sau persoane. Te înscrii pe un astfel de site, participi la un swing party, cunoști un alt cuplu, discutați, vă placeți, doriți să faceți o încercare.

Pot să apară probleme, de exemplu partenerei tale să îi placă foarte mult de el - celălalt, mai ales după prestație, și să te părăsească? Să se destrame cuplurile? Cred că e o teamă falsă. Dacă cuplul vostru e atât de slab încât la prima bătaie de vânt se rupe, atunci înseamnă că practic nu aveți un cuplu ci o iluzie, și mai bine v-ați fi separat mai devreme. Din contră, multe cupluri convenționale ajung să se destrame sau să se plafoneze pe fondul unor fantezii neîmplinite datorită cadrului prea restrâns în care conviețuiesc.

Cadru care nu are nimic de-a face cu moralitatea. Acum câțiva ani buni, în multe zone de pe glob omul nu era monogam. Iar noi nu discutăm despre moralitate aici, ci despre om, civilizație și obiceiuri. Și, parțial, despre swing...

Să te învârți ca titirezul

Excursiile sunt în mod cert foarte frumoase dar ce te faci când vine vorba să te muți într-o altă localitate? Sau într-un alt apartament, deși cele două (apartamentul cu localitatea) sunt de obicei conectate, lumea se mută în alt spațiu locativ când se mută în alt oraș. Sau când merge la țară, dacă se mută la casă.

Vă povesteam în articolul precedent de prima chirie (de fapt gazdă) în Cluj. Pe atunci, găsirea unei chirii se făcea în mod clasic, adică cumpărând ziarul de anunțuri și citind ofertele la rubrica imobiliare. Problema cu aceste anunțuri e că sunt destul de sărace, pagina de ziar limitată, formatul alb-negru și fără poze (existau câteva anunțuri cu imagini dar câteva) etc.

O altă metodă este să apelezi la o agenție imobiliară. Lucru bun, pentru că acolo poți afla multe detalii despre apartamentul dorit, mai ales că nu discuți cu o pagină de ziar ci cu o ființă umană în carne și oase, respectiv agentul imobiliar. Problema cu agențiile constă probabil în scorurile umflate foarte mult, pentru că hai să fim serioși, cam așa e, plus că dacă apare un apartament foarte avantajos, se va vinde repede și tu nu-l vei prinde. Plus altele. Unde mai pui că sunt N agenții imobiliare în oraș așa că probabil va trebui să le parcurgi pe toate ca să găsești cât mai multe variante.


Ei bine, la fel cum busola a fost înlocuită de GPS, mai nou prezent în tablete sau telefoane inteligente, ofertele de anunțuri imobiliare s-au mutat și ele... tot pe telefon. Clipul de mai sus prezintă o aplicație pentru Android, dar ea este disponibilă și pentru iOS (aveți un videoclip și pentru iOS pe același canal YouTube), cu care puteți fi la curent cu ultimele oferte de pe piață, având în vedere că ele se actualizează la minut.

Lucrurile sunt simple: cineva a avut ideea unui site de anunțuri imobiliare. Atâta că nu e un simplu site, e un adevărat portal, unde poți adăuga informații detaliate despre ce vrei să vinzi, poți urca până la 25 poze jpg, poți specifica prețul etc. Contra unui cost modic. Pentru vânzător, foarte ok. Pentru cumpărător, și mai bine: ai acces gratis, atât acasă pe calculator cât și direct pe telefon, prin intermediul aplicaței de care vă ziceam, la tot felul de oferte utile pe care le poți parcurge ușor și filtra după ceea ce te interesează. De exemplu, poți căuta doar garsoniere de inchiriat militari. Ba le poți vedea și grafic, pe hartă.

Bun venit în secolul 21!

Eu în Cluj

Scriam mai devreme pe SunLog ce înseamnă samsar. Care, în caz că n-aveți chef să citiți, e un intermediar pentru diverse afaceri, de obicei din domeniul imobiliar. Ocazie cu care mi-am aminit de perioada studenției în Cluj. Nu știu dacă v-am povestit unde am locuit prima dată, aici pe blog sigur nu așa că să vă povestesc.

Prima mea chirie s-a materializat într-un apartament în Gheorgheni. Găsit prin cineva, că nu știam eu de Aisiel Imobiliare sau alte site-uri de profil pe atunci. Apartamentul era deținut de o babă, iar eu locuiam în gazdă la ea. Două camere, nedecomandate; eu eram în camera din mijloc, care făcea legătura dintre hol/bucătărie și camera babei. :) Deci cam nasol. Televizorul era la mine în cameră dar aveam program la el, adică trebuia să-l sting după o anumită oră, să nu cumva să-mi cadă ochii pe ceva filme pentru adulți care se difuzau nocturn.

Baba nu prea ieșea din casă, a cărei ușă era prevăzută cu două încuietori: o ială sus și zarul obișnuit jos, în dreptul clanței. Eu am primit o cheie de la ială și am rămas cu convingerea că zarul este nefolosit. O convingere care s-a dovedit falsă în momentul când, într-o zi, baba s-a dus la cumpărături, iar eu venind de la facultate am observat că... păi că cheia mea de la ială nu-i suficientă ca să deschid ușa. Și a trebuit s-o aștept pe babă afară. Dar e adevărat că astfel de escapade la cumpărături erau rare, femeia fiind și mai voluminoasă de felul ei și transpirând abundent în urma unei asemenea aventuri afară.

În rest, băbuța era simpatică. Nu prea le avea ea cu știrile sau politica de exemplu, și îmi tot spunea cum pe vremea ei cineva (un băiat) i-a propus să facă tot felul de prostii cu ea, și câte se întâmplă azi prin lume, dar ea a fost femeie cinstită. Într-o zi un om politic a lansat o bombă mediatică legată de aservirea unor oameni din media și politică unor interese străine României, și televiziunile au început s-o întoarcă pe toate părțile. La care baba a început și ea s-o dezbată cu mine, adică să mă întrebe că ce anume vor ăia să zică acolo. I-am explicat în toate felurile posibile, după care, exasperat, i-am zis: „Tipul ăla a afirmat că o parte dintre românii de la putere sunt spioni”. O luminiță s-a aprins în ochii ei, și mi-a răspuns: „Gata, am înțeles! Știu ce sunt spionii! Își riscă mult viața spionii ăștia! Am văzut filme cu spioni.”

După cam o lună, deși prețul chiriei la ea era mult sub nivelul pieței, am ajuns la concluzia c-ar fi mai bine să schimb peisajul. A doua mea locuință a fost, de data asta, o casă. Tot în Gheorgheni, și tot cu cineva, doar că mult mai tânăr. Dar despre asta, poate cu o altă ocazie...

Descoperind trasee bătătorite

Mă gândeam retoric la cât de aventuroasă trebuie să fi fost viața acum câteva sute de ani. Nu mă refer atât la lipsa condițiilor tehnologice de astăzi cât la faptul că multe zone de pe glob erau încă nedescoperite, necunoscute. Ținuturi care așteptau să le calci pentru prima dată pragul, să le cartografiezi, să le dai un nume. Astăzi ce facem? Astăzi parcurgem doar trasee deja cunoscute tuturor, mergem în stațiuni sau locuri turistice deja populate, ba chiar aglomerate, alături de alți turiști și de un ghid.

Un alt element fascinant în ce privește trecutul îl reprezintă costumația sau hainele oamenilor de atunci. Sigur, fiecare epocă își are moda sau obiceiurile ei, dar vorbesc aici de lucruri specifice, semnificative, care le poți atribui unei culturi, popor sau chiar civilizație și care-ți rămân întimpărite în minte. Kiltul sau fustele scoțienilor, prezente și astăzi în portul popular, sunt un bun exemplu. Penele sau mocasinii amer-indienilor sunt un alt exemplu. Oarecum diferiți de mocasinii de lux ce se comercializează azi, făcuți evident în cu totul alte scopuri decât parcurs preeria.

Și că tot am vorbit de amer-indieni, ei unesc cele două teme: aceea a explorării ținuturilor noi și a îmbrăcăminții. Și tocmai mi-a venit o idee, atâta că eu nu cred să am timp s-o pun în practică, a unui site (sau chiar blog) pe teme vestimentare, fashion, haine, modă, stil etc, atât pe regiuni sau zone geografice cât și în timp. De exemplu, cum au evoluat pantofii (sau încălțămintea) de acum 300 de ani pe teritoriul țării noastre și în ce scop erau ei confecționați? Dar în Asia sau Statele Unite?

Azi, dacă dai un search pe Google după obiceiuri vestimentare, că eu am dat, tot ce găsești sunt articole de acest gen, care nu zic că nu sunt bune dar parcă s-ar putea mult mai mult, sau chestii să le zic foarte nișate, adică legate de o anumită categorie de oameni, și am văzut aici ceva de genul decenței vestimentare la creștini. Ceea ce este ok, iar dacă vă vine să râdeți n-ar trebui, pentru că s-ar potrivi de minune ca un articol pe site-ul nostru general cu obiceiuri vestimentare la diverse culturi, țări și de ce nu religii, dar este totuși foarte nișat.

Concluzia? Nu știm folosi ceea ce avem. Am avut, cândva, posibilitatea să fim pionieri (nu, nu mă refer acum la epoca ceaușistă), exploratori, descoperitori; acum această posibilitate a dispărut, totul fiind deja explorat, descoperit, cunoscut. Dar, în loc să facem un fel de enciclopedie a acestei cunoașteri, un fel de hartă virtuală sau de radiografie, ne mulțumim să ne folosim de tehnologie pentru a urca poze pe Facebook și să mergem în concedii în aceleași locuri în care am fost anii trecuți, în virtutea unei inerții ciudate...