Primul job serios pe care l-am încercat (asta excluzând ceea ce am făcut part-time sau în timpul facultății) a fost la un magazin de piese auto. Era un magazin mic, în orășelul în care locuiam, cu un patron, un vânzător și o mulțime de clienți.
În prima zi m-am prezentat la job pentru a vedea despre ce-i vorba și dacă vreau să rămân acolo. Că ei voiau să mă ia, numai să vreau eu. :) Deci am ajuns acolo dimineață și, după cum v-am zis, în afară de mine era un vânzător și cel care deținea magazinul. Și au început să apară clienții. Nu știu cum de există așa de mulți clienți cărora li se strică mașina, care au nevoie de un ulei de motor, de niște piese de schimb etc, într-un oraș atât de mic! Pentru că nu a fost minut în care să stăm și noi lejeri.
Dar problema nu era numărul de clienți în sine, cât găsirea unei piese potrivite pentru mașina și defecțiunea lor. Astfel, dacă vine la tine un client și-ți spune că are nevoie de piese pentru ww polo, nu-i poți da piese auto pentru ww în general, că nu se potrivesc. Fiecare mașină are modelul ei, și fiecare model are câteva submodele, toate acestea au diferite tipuri de motor, de caroserie, de piulițe, de șuruburi, pe bune că am ajuns să cred în acea zi că până și piulițele sunt făcute pentru fiecare tip de mașină în parte!
Astăzi reparația mașinii tale este un lucru oarecum simplificat de utilizarea pe scară largă a internetului. Astfel, dacă ești în căutarea unor piese pentru vw polo, ai o mulțime de magazine online la care poți apela cu ușurință. De exemplu, pe autohut.ro găsești piese auto pentru fiecare model, an de fabricație, tip de combustibil și caroserie. Nu trebuie să mergi pe dibuite, poți căuta doar piese pentru mașina ta, sau poți merge pe o piesă după denumirea ei, și îți apare un tabel cu toate tipurile de mărci de mașină la care ea se potrivește sau pentru care o poți comanda. Procedura de comandă este mult simplificată și riscul achiziționării unei piese neconforme cu mașina ta mult scăzut.
Prețurile sunt accesibile. Pe pagina cu ulei de motor 10w40 pentru polo de la Autohut am văzut prețuri sub 20 de lei. Un alt avantaj este că nu trebuie să te deplasezi la sediul magazinului pentru a-ți lua produsul (decât dacă vrei), comanda fiindu-ți livrată în mod implicit de către ei, prin curier rapid, la adresa specificată de tine, indiferent unde te afli pe teritoriul țării.
Dar atunci când am vrut eu să mă angajez la magazinul de care vă ziceam, cu destul de mulți ani în urmă, internetul nu era încă foarte popular. Și atâta aglomerație și nebunie câtă am văzut acolo, nu am văzut prin multe părți. Am stat în ziua aceea până la 15, după care nu m-am mai dus deloc. Probabil acum or fi mai lejeri, mă gândesc.
Încă nu sunt comentarii.