De la han la internet

Ați citit Hanul Ancuței, de Sadoveanu? Nici eu. :D Dar asta nu înseamnă că numele de han, hangiu sau hangiță nu reverberează în mintea mea. Și dacă în mintea unuia care n-a citit multă literatură clasică (ci doar romane polițiste, de aventuri și alte asemenea) aceste cuvinte reverberează, înseamnă că ele au fost de largă circulație în trecut. Pentru că, din vagile mele amintiri, nu există poveste sau istorioară în care hanul, dacă a fost prezent, nu a jucat un rol esențial. Și nu există hangiță ai cărei nuri să nu-i fi înfierbântat pe oaspeții ei și pe povestitorul cărții sau piesei de teatru în cauză. Și, dacă ne gândim puțin, este firesc să fie așa.

În trecut nu exista informație. Comunicarea se făcea prin viu grai, adică deplasându-te și comunicându-i în persoană lui X ce aveai de-i spus. Iar deplasarea se făcea cu un cal putere, adică călare. La propriu, nu la figurat. Ori cum informația înseamnă putere, iar afacerile au nevoie de informații la rândul lor, rezultă că cei care dețineau informațiile acum câteva sute de ani erau destul de privilegiați și trebuiau să plătească destul de mult pentru ele.

N-o să insist pe tema Waterloo, am prezentat situația în trecut. Rămânem la România, într-o perioadă anterioară nașterii bursei. O perioadă în care hanul, echivalent al barului și hotelului de la noi, era locul în care se întâlneau tot felul de oameni, localnici sau nu, drumeți, călători. Ori călătorii sunt cei care aveau atât mijloace de a călători (adică bani) cât și informații (cel puțin pentru că veneau dintr-un alt colț de țară și purtau cu ei știrile de acolo). Și de aceea hanul joacă un rol important în atâtea povestiri românești: pentru că era locul unde se aflau și întâmplau chestii, inima satului, motorul viitoarei economii de acolo.

Astăzi lucrurile s-au cam subțiat din acest punt de vedere. Pentru că a apărut mai întâi presa și tiparul, apoi televiziunea și radioul iar în final, internetul. Care au furat monopolul asupra informației, distribuită acum gratuit, la scară mare, pentru oricine. Și astfel hanurile au devenit simple hoteluri unde te cazezi noaptea, lipsite de orice încărcătură metaforică sau emoțională. O simplă afacere, destul de păguboasă de altfel, dacă te gândești că prețurile la aceste cazări sunt aproape întotdeauna ridicol de mari.

Iar informația a devenit accesibilă oricui pe net. Până și informația despre hoteluri o iei tot din spațiul virtual: o simplă căutare după termenii cazare hotel pe un site care deține o bază de date specializată în acest sens, unde informațiile se pot organiza sau filtra, unde poți selecta un anumit oraș, un anumit confort (număr de stele ale hotelului etc), deci o simplă căutare aici este de ajuns pentru a găsi cel mai mic preț sau cea mai bună ofertă.

Am putea concluziona că centrul de gravitației al știrii s-a mutat de la han pe internet.

De ce să vizitezi Bucureștiul?

De fapt, un titlu poate mai adecvat pentru acest articol ar fi fost: „diferențe regionale”. Sau „diferențe zonale”. Pentru că nu doar fiecare continent sau țară de pe glob are specificul ei, dar și regiunile din interiorul aceleiași țări au nota lor distinctivă. Un caz particular în această direcție îl reprezintă capitalele unor state.

Și probabil că nu doar ale unor state, ci ale fiecărui stat. Nu cred să existe țară în care lumea să nu se raporteze într-un anumit mod, mai special, la capitala lor în comparație cu un alt oraș. În primul rând, capitala este chintesența tuturor posibilităților din acea țară. Noi vrem să emigrăm în Franța, francezii vor să își deschidă o afacere de succes sau să reușească profesional în Paris. Pentru că acolo, se gândesc ei, vor avea cele mai mari șanse de reușită precum și banii în care se măsoară această reușită vor fi mai mulți. Este și normal: capitalele sunt orașele cele mai dezvoltate economic din țările din care fac parte.

În al doilea rând, capitala mai joacă un rol, să-i zic organic, să-i zic cultural, să-i zic estetic pentru o țară. Nu doar simbolic, deși există și această valență, de simbol, de oraș emblemă. Cred că dacă ar fi să trasăm o hartă a țării văzută ca un organism viu, capitala, indiferent de localizare, ar fi simultan creierul și inima lui.

În cazul Bucureștiului, studiindu-i istoria vei asimila în același timp istoria românilor. Pentru că după epoca medievală, aproape tot ce a fost vital pentru noi a trecut sau a avut legătură, direct sau indirect, cu el. Există în București un pic din forfota, din agitația specifică marilor metropole vestice, este poate locul unde viața se trăiește cel mai intens. Totodată, orașul ascunde cartierele lui, fiecare cu o poveste, povești într-o poveste mai mare.

Nu toate zonele sunt rezidențiale, luxuriante, centrale sau pretențioase: vom găsi și străzi unde clădirile mai păstrează ceva din farmecul anilor interbelici sau din romanțele ce se cântau la televizor în perioada comunistă.

Orașul în sine este un mister care se cere descifrat. O întrebare la care i se cere un răspuns. Sunt destule întrebări pe care ți le poți pune dacă ești din provincie, sau, cum spun bucureștenii, „de la țară”. De ce se leagă numele unor cartiere, cum ar fi al Aviației? Ce se afla mai demult în locul pe care îl numim acum Băneasa? Asta în afară de, evident, punctele sau obiectivele turistice de interes din prezent, cum ar fi cele două stații meteorologice mai importate sau, de ce nu, aeroportul (Henri Coandă).

Nu toți însă se simt fermecați de acest mister, precum nu toți își doresc să trăiască în agitația unui mare oraș. Așa că m-am limitat (în titlu) la ideea unei vizite, fie ea și virtuală. Al doilea motiv pentru care nu pun cap de afiș mutarea în capitală este că... viața acolo e scumpă. Chiar și în zone mai limitrofe. Spre exemplu, o filtrare după apartamente de vanzare zona baneasa pe site-ul unei agenții imobiliare din București ne arată niște prețuri care trec deseori de suta de mii de euro. Iar prețurile sunt proporțional mai mari la orice.

Dincolo de asta, nu trebuie să locuiești într-un oraș pentru a-i asimila încărcătura spirituală. Ar fi și greu, la drept vorbind. Pentru că există pe glob o mulțime de zone minunate, care își lasă amprenta în noi, dar de locuit nu putem să locuim decât într-una singură. Cel mai adesea, cea în care ne-am născut.