Omul și natura

Avantajul de a deține mai multe bloguri pe nișe diferite este că niciodată nu riști să fii off-topic când vrei să abordezi o temă dată. E ca și cum ai lua avionul spre o destinație necunoscută și ai avea în rucsac mai multe ghiduri de conversație, în limbi diferite. Oriunde ajungi, vei avea la tine un ghid salvator!

Tema de astăzi, propusă de Bianca în cadrul concursului-joc Blog Power, cu care poate v-ați obișnuit, se referă la oameni și natură. Sau, cu cuvintele ei frumoase:
Om – natură
  • Atât omul, cât și natura sunt creațiile lui Dumnezeu; există asemănări între ele?
  • Este natura o manifestare esențială a umanismului?
  • Este omul cea mai importantă forță a naturii?

omul și natura

Asemănările dintre om și natură sunt multiple și ne pot lua prin surprindere. Ca și scoarța terestră, corpul uman este alcătuit în cea mai mare parte din apă. Viața lui se întinde, asemenea unui fluviu, de la naștere, când este mic și firav, ca un pârâiaș, până la vărsarea în mare sau în ocean, adică momentul morții și al reintegrării în Univers. Sufletul omului prezintă o climă variată, cu zone calme sau temperate dar și răbufniri de furtuni, ploi torențiale sau foc arzător. Iar relieful imaginației umane ne poartă atât prin prăpastii abisale cât și pe piscuri ce străpung înaltul norilor. În sfârșit, mintea omului este asemenea unui lac, oglindind sau reflectând atât realitatea exterioară cât și amintirile sau chiar visele și dorințele noastre lăuntrice. Ce dovezi mai mari că într-adevăr atât omul cât și natura sunt opera aceluiași Creator?

Puțin de o altă părere este Umanismul, un curent social apărut în secolul al XIV-lea în Italia, care s-a extins apoi în Europa și a stat la baza Renașterii. El readuce în prim-plan omul cu valorile lui materiale și spirituale, propunând o eliberare de principiile religioase și feudale existente în acea vreme. La drept vorbind, nu este absolut incompatibill cu credința și spiritualitatea, dar în mare parte cam în acea direcție bate. Partea bună a acestui curent este faptul că reafirmă omul, libertatea lui, valorile etice și morale necesare unei vieți sociale armonioase, precum și deschide noi orizonturi pentru cel care era înainte robul lui Dumnezeu sau avea statutul de sclav. Partea rea și adesea trecută sub tăcere este că îndepărtându-l pe om de Dumnezeu și propunând ateismul ca soluție unică, acest curent a stat la baza diverselor forme ulterioare de exploatare umană, cum ar fi comunismul. Dar da, din punct de vedere al umanismului, natura ocupă un rol esențial, căci omul este o parte a naturii. De altfel, natura este una din temele predilecte ale literaturii umaniste și renascentiste.

Într-o lume în care omul devine un factor din ce în ce mai important, trebuie însă să ne întrebăm care ne e locul. Nu, nu cred că suntem cea mai mare forță a naturii. Avem potențialul de a face cel mai mult, pe termen scurt. Avem potențialul de a distruge cel mai mult. Natura este echilibrată și în armonie. Noi am reușit să rupem bucăți din ea, să facem o gaură în stratul de ozon, să distrugem câte o specie de animale. Și bineînțeles că am fi putut face corespondentul acestora, în bine, dacă am fi vrut. Dar acestea sunt pe termen scurt. Pe termen lung... cum putem fi cea mai mare forță a naturii? Căci omul, chiar dacă tinde să-și însușească materia și natura, să le considere ca aparținându-i, mai devreme sau mai târziu va dispărea. Poate în urma unui cataclism, poate se va distruge singur, poate va evolua și va coloniza alte planete. Dar natura va rămâne. Munții, marea, râurile vor rămâne neclintite în tăcerea lor. De fapt, omul este cel mai firav lucru din natură. Putem să ne împăunăm, putem să ne credem buricul universului dar, cu cuvintele lui Eminescu, nu suntem decât mușuroaie de furnici...

Acesta a fost articolul meu pentru ediția curentă Blog Power. Dintre cei care au mai scris, vi-i mai recomand pe: Bianca, Maria, Cz1cz, Serghei și Valentin.

S-au postat 8 comentarii:

Bianca Badea la 14.08.2013, 14:14

Uite ca tu ai o alta parere, cum ca omul nu poate fi o forta importanta a naturii.

Cristi la 14.08.2013, 14:57

De la nivelul nostru, da. De la nivelul lumii, ce putem face noi la scara universului? Apropo de Atlantida și alte civilizații despre care se zice c-ar fi dispărut; natura a continuat să existe. Omul ar trebui să fie mai umil. Poate atunci n-ar mai face atâta rău. Asta de obicei îi iese de minune. :|

Mersi și de +1, dacă tu mi l-ai acordat.

Liviu Bimbea la 15.08.2013, 03:04

Noa serbus (după datina din Bălgrad). Avem unele păreri comune.

Cristi la 15.08.2013, 09:42

Servus pe aici, dar merge și cum ai zis tu. :)

Porcescu Serghei la 15.08.2013, 22:39

Din punctul meu de vedere, natura este cea care echilibreaza totul in jurul ei, chiar si pe om. Raportandu-ne doar la efectul devastator al omului asupra naturii, ai toata dreptatea, suntem o boala a naturii. Privind imaginea in ansamblu, poti face mult mai multe aprecieri si pozitive si negative! Un articol reusit, imi place!

Cristi la 16.08.2013, 00:05

Mersi. Păi nu am vrut să fiu exhaustiv, am prezentat doar o fațetă a lucrurilor. Ai dreptate cu natura ca factor echilibrator. Natura este cea care ne ajută și pe noi. Zonele verzi sunt cele care ne fac cât de cât aerul respirabil în marile orașe...

Valentin la 16.08.2013, 22:43

Un articol bine structurat cu opinii originale si argumentate.
Felicitari!

Cristi la 17.08.2013, 09:37

Mulțumesc! :)

 
Design by PremiumBloggerTemplates.com