Ieri sau alaltăieri am văzut ceva interesant la ProTV. Nici nu mai rețin bine când, așa de ocupate au fost ultimele zile pentru mine. Probabil nu sunt un caz singular, exceptându-i pe cei care și-au laut deja concedii, deoarece viața actuală îți lasă foarte puțin timp liber. Revenind, ziceam că am văzut o știre interesantă într-una din diminețile astea, evident că pe teme de turism.
Mai exact se vorbea despre litoralul bulgăresc, care cică a decăzut mult față de anii trecuți. Mâncare proastă, reîncălzită (chiar și din ziua precedentă), nu prea variată, condiții mizere la hoteluri (cearșafuri sau haine de pat nespălate, prosoape dubioase, paturi rupte, pereți murdari), lipsă de atenție și interes din partea gazdelor, cam aceasta ar fi sinteza. Ni s-au arătat și niște imagini, reporterii postului de știri deplasându-se în două hoteluri unde prețurile de cazare erau 40 și respectiv 50 de euro pe noapte. S-au mai invocat o serie de mesaje primite de la cititori pe site-ul Inspector Vacanță sau ceva de genul.
Imediat după, o altă știre, de data asta despre litoralul românesc. Unde păsărelele cântă, vântul adie ușor iar românii plecați la lucru dincolo retrăiesc pe perioada concediului nostalgia plaiurilor natale. Nu ni s-a mai prezentat aici nici un hotel, căci nu cadra cu peisajul idilic, materialiștilor, voi nu știți că unde e dragoste adevărată nu mai contează dacă celălalt are serviciu și aveți unde locui? La fel și cu litoralul, discuțiile despre cazare, condiții și prețuri nu își mai au locul când soarele strălucește pe cer iar apa te îmbie cu sirenele ei să-i simți adierea binefăcătoare.
Mă întreb curios dacă, cine și cât o fi plătit pentru un aflux mai mare de turiști în ale noastre, mioritice stațiuni... :)
Încă nu sunt comentarii.