După cum probabil mai ţineţi minte de la şcoală, apa este una din cele mai importante substanţe de pe Terra. În lipsa ei, viaţa nu ar putea să existe. Însăşi corpul uman conţine peste 90% apă, la fel ca multe alte organisme. Să vedem puţin cum circulă această apă în natură.
Iniţial, apa de la suprafaţa mărilor, râurilor, oceanelor, solului (rouă etc), sub impactul razelor de soare care o înzălzeşte, se evaporă, trecând din stare lichidă în stare de vapori. Vaporii se unesc formând nori, care sunt purtaţi de vânt, în funcţie de presiunea atmosferică, în regiuni unde ei devins mai denşti. Prin condensare, vaporii de apă se transformă în picături care devin mai grele ca aerul şi cad la sol, sub forma precipitaţiilor. Apa de la sol se infiltrează în pământ, unde va fi absorbită de plante sau va ajunge în diverse râuri subterane, ce vor alimenta în ultimă instanţă anumite mări şi oceane. De unde procesul se va relua.
Cel puţin aşa stăteau lucrurile acum câteva sute de ani. Odată cu apariţia omului şi dezvoltarea tehnologiei, a fost introdusă o verigă slabă în acest circuit: apa poluată. Pentru că ştiinţa ne-a ajutat şi continuă să ne ajute, dar o face deseori cu preţul îndepărtării noastre de natură. În cazul de faţă, un exemplu simplu de poluare a apei o constituie o mică fabrică sau chiar o benzinărie sau spălătorie auto. Şi, încărcată de hidrocarburi, grăsimi şi uleiuri, apa nu mai poate ajunge în izvoare, căci nu mai este potabilă. Consumul ei ne-ar dăuna nouă şi probabil ar dăuna şi plantelor. Se impune încă un mecanism, de epurare sau purificare a apei, înainte ca ea să fie redată naturii.
În practică, tot ştiinţa se ocupă de acest lucru. În exemplele noastre de mai sus, grăsimile se separă uşor într-un separator specific, a cărui funcţionare a fost descrisă pe larg aici. În România, astfel de separatoare, utile pentru a curăţa apa atât de reziduurile nisipoase cât şi de grăsimi uleioase sau hirdocarburi, sunt fabricate de Dumar Construct în colaborare cu Danco Group Engineering şi se numesc chiar aşa: separatoare de hidrocarburi. Aşadar, ştiinţa este cea care perturbă echilibrul naturii şi tot ştiinţa este cea care ne oferă mijloacele de a-l restabili.
Dar nu ar fi mai bine dacă am putea să nu perturbăm acest echilibru de la început? Şi deci să nu mai fie nevoie să-l refacem după aceea? O întrebare pe care o lăsăm în seama cititorului.
Iniţial, apa de la suprafaţa mărilor, râurilor, oceanelor, solului (rouă etc), sub impactul razelor de soare care o înzălzeşte, se evaporă, trecând din stare lichidă în stare de vapori. Vaporii se unesc formând nori, care sunt purtaţi de vânt, în funcţie de presiunea atmosferică, în regiuni unde ei devins mai denşti. Prin condensare, vaporii de apă se transformă în picături care devin mai grele ca aerul şi cad la sol, sub forma precipitaţiilor. Apa de la sol se infiltrează în pământ, unde va fi absorbită de plante sau va ajunge în diverse râuri subterane, ce vor alimenta în ultimă instanţă anumite mări şi oceane. De unde procesul se va relua.
Cel puţin aşa stăteau lucrurile acum câteva sute de ani. Odată cu apariţia omului şi dezvoltarea tehnologiei, a fost introdusă o verigă slabă în acest circuit: apa poluată. Pentru că ştiinţa ne-a ajutat şi continuă să ne ajute, dar o face deseori cu preţul îndepărtării noastre de natură. În cazul de faţă, un exemplu simplu de poluare a apei o constituie o mică fabrică sau chiar o benzinărie sau spălătorie auto. Şi, încărcată de hidrocarburi, grăsimi şi uleiuri, apa nu mai poate ajunge în izvoare, căci nu mai este potabilă. Consumul ei ne-ar dăuna nouă şi probabil ar dăuna şi plantelor. Se impune încă un mecanism, de epurare sau purificare a apei, înainte ca ea să fie redată naturii.
În practică, tot ştiinţa se ocupă de acest lucru. În exemplele noastre de mai sus, grăsimile se separă uşor într-un separator specific, a cărui funcţionare a fost descrisă pe larg aici. În România, astfel de separatoare, utile pentru a curăţa apa atât de reziduurile nisipoase cât şi de grăsimi uleioase sau hirdocarburi, sunt fabricate de Dumar Construct în colaborare cu Danco Group Engineering şi se numesc chiar aşa: separatoare de hidrocarburi. Aşadar, ştiinţa este cea care perturbă echilibrul naturii şi tot ştiinţa este cea care ne oferă mijloacele de a-l restabili.
Dar nu ar fi mai bine dacă am putea să nu perturbăm acest echilibru de la început? Şi deci să nu mai fie nevoie să-l refacem după aceea? O întrebare pe care o lăsăm în seama cititorului.
