Ieri pe Facebook cineva spunea (sau scria? care e formularea mai inspirată?) că nu este de acord cu Olivia Steer. Și că degeaba proclamă aceasta că este bine să ne hrănim natural, când în realitate oamenii nu pot supraviețui fără medicamente și hrană modernă iar speranța de viață în anii noștri aproape că s-a dublat față de cum era pe vremea când lumea consuma doar alimente neprelucrate. Ei bine, dați-mi voie să fiu și să nu fiu de acord.
În primul rând, sunt de acord că în trecut speranța de viață a oamenilor era mai mică, cel puțin în cazul săracilor. Dar acest lucru se datora, presupun, condițiilor de viață insalubre, lipsei de igienă, epidemiilor ce făceau ravagii pentru că nu existau metode preventive sau tratamente împotriva lor. Da, știu că Olivia Steer mai spune să nu ne vaccinăm, o să revenim poate asupra subiectului cu altă ocazie. Despre hrană însă, nu sunt sigur că a avut o contribuție la decesele premature în acele vremuri, decât dacă ne gândim la viermi sau boli pe care le avea porcul ce urma să fie mâncat. Sigur că (teoretic) carnea de porc din magazin este tratată și sterilizată prin metode moderne, dar iată că avem și azi cazuri de înbolnăviri datorită ei. În plus, multe bacterii pot fi eliminate printr-un simplu tratament termic ce poate fi făcut și acasă (laptele îl fierbem nu doar pentru ca el să nu se strice atât de repede).
Însă sunt absolut sigur că mâncarea pe care ne-o procurăm azi din marile lanțuri de super-marketuri este, exceptând-o pe cea de tip Bio Super Food, tratată cu diverse substanțe profund nocive organismului. Cum altfel ar rezista un suc sau un sos zile întregi în căldură, fără să se strice, dacă nu ar fi tratat cu tot felul de conservanți? Cum se face că deși budinca de cireșe conține doar 1% cirește (sau deloc!), restul fiind arome (din nou, sintetice, deci toxice), culoarea ei este aceea a unor cirește? Pentru că mai adăugăm în supa de substanțe chimice și niște coloranți, ca să fie rețeta completă. De fapt nu-i completă, abia am început, dar sunt sigur că ați înțeles deja ideea. Dacă mai adăugăm la toate acestea și faptul că de multe ori alimentele de la bază (amidonul etc) sunt modificate genetic, tabloul e, într-adevăr, complet.
Evident că nu ai cum să te gândești că a consuma aceste tipuri de alimente îți va fi de bun augur și te va ajuta să trăiești mai mult, indiferent că ești român, irlandez sau chinez. Decât dacă ne gândim la studiul acela realizat de niște cercetători germani, ce au constatat că cadavrele oamenilor moderni se descompun mai lent... din cauza tixirii lor cu E-uri! Deci da, ne ajută să trăim mai mult, dar numai după ce ne omoară prima dată. Altfel, n-au cum.
În concluzie, sunt de acord că Olivia Steer exagerează în unele direcții. Și că uneori medicina clasică, alopată, este absolut necesară (cum ar fi de exemplu în cazul unei carii dentare, ce nu poate fi tratată cu ierburi). Dar înțeleg, pe de altă parte, atitudinea ei, ca un fel de reacție normală la o lume supra-saturată de chestii artificiale și care și-au pierdut orice sevă. Exagerează, da, dar adevărul e uneva mai mult în terenul ei.
Încă nu sunt comentarii.